Serghei Markov, un politolog rus, fost consilier apropiat al lui Vladimir Putin, spune că discursul național al președintelui a fost amânat până mâine.
El a anunțat vestea pe canalul său oficial de pe Telegram.
Acest lucru pare să fi fost confirmat de o postare a preferatei lui Putin, editorul de știri al canalului RT, Margarita Simonian, care a scris pe Telegram un simplu „du-te la culcare”.
„Vă vom aduce mai multe informații pe măsură ce le vom afla”, a scris Markov.
Câțiva analiști cred că Putin a anunțat un discurs către națiune pentru a capta atenția lumii, eclipsând discursurile Adunării Generale a ONU de la New York, unde nu i s-a permis să meargă.
Dar consecințele acestui anunț sunt dramatice în primul rând pentru Rusia.
Acțiunile s-au prăbușit marți, pe fondul semnelor că președintele Vladimir Putin și-ar putea intensifica războiul împotriva Ucrainei, după ce armata sa a suferit un eșec uimitor la începutul acestei luni.
Indicele bursier MOEX, denominat în ruble, a scăzut cu 8,7%, atingând cel mai scăzut nivel din 16 august, în timp ce indicele bursier RTS, denominat în dolari, s-a prăbușit cu 9,2%.
Rapoarte neconfirmate susțin că toți bărbații apți de luptă cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani vor avea interdicție de a părăsi Rusia și teritoriile ocupate din Ucraina începând de miercuri, de la miezul nopții, ceea ce a stârnit panică.
La 20 septembrie, Duma de Stat a Federației Ruse a modificat Codul penal și a introdus noțiunile de mobilizare, lege marțială și „timp de război".
Noua legislație din Parlamentul rus sporește pedepsele pentru infracțiunile militare, cum ar fi dezertarea, deteriorarea proprietății militare și insubordonarea, ceea ce este un semn că urmează anunțul mobilizării generale.
Dezertorii ar urma să stea până la 15 ani după gratii, în timp ce cei care se predau riscă o pedeapsă de 10 ani. Cei care refuză să urmeze ordinele comandanților lor riscă trei ani.
După ce va fi aprobată în unanimitate de Duma de Stat, legislația va fi trimisă miercuri la Consiliul Federației, potrivit presei de stat.
Având în vedere că se așteaptă ca și Consiliul Federației să se alăture, noile condiții de detenție vor intra în vigoare imediat ce Putin va semna proiectul de lege - ceea ce s-ar putea întâmpla chiar miercuri.
Totodată, Moscova a anunțat „referendumuri” între 23 și 27 septembrie pentru a anexa teritoriile ocupate în estul și sudul Ucrainei: Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.
Deși anexarea nu ar fi recunoscută ca fiind legală, aceasta ridică perspectiva ca orice atac asupra forțelor ruse de acolo să poată fi revendicat ca fiind un atac pe teritoriul rusesc, ceea ce ar putea duce la o escaladare a războiului, inclusiv la posibilitatea unui atac nuclear.
De asemenea, Putin a cerut ca industria de apărare a Rusiei să își mărească producția de arme.
Între timp, ministerul rus de Finanțe ia în considerare planuri de creștere a taxelor pe exporturile de energie, a raportat Kommersant, în timp ce Kremlinul încearcă să își consolideze bugetul și fondul de război.