Milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului, se arată într-un raport ONU

DE Romulus Preda | 20.04.2022 - 16:01
Milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului / FOTO: facebook.com
Milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului / FOTO: facebook.com

Mai mult de cinci milioane de ucraineni au fugit din ţara lor de la declanşarea invaziei ruse, potrivit noilor cifre publicate miercuri de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) despre cea mai gravă criză de refugiaţi în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP.

SHARE

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHC), 5.034.439 de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

"După opt săptămâni de conflict, am ajuns la cinci milioane (de ucraineni care au fugit din ţara lor) şi încă nu s-a încheiat, cinci milioane de poveşti unice de pierderi şi de traumatisme", a declarat Kelly Clements, adjuncta Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), tot organism din cadrul ONU, a anunţat că peste 218.000 de non-ucraineni, în special studenţi şi muncitori migranţi, au părăsit la rândul lor Ucraina către ţările vecine, ceea ce înseamnă că peste 5,25 de milioane de persoane în total au fugit din Ucraina de la începutul războiului.

Europa nu s-a mai confruntat cu un val de refugiaţi atât de mare de la Al Doilea Război Mondial.

Circa 90% din cei care au plecat din Ucraina din 24 februarie, când Rusia a declanşat războiul, sunt femei sau copii. Autorităţile ucrainene nu permit plecarea din ţară a bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani, care pot fi înrolaţi. Aproape două treimi dintre copiii ucraineni şi-au părăsit locuinţele, inclusiv cei care se află încă pe teritoriul Ucrainei.

Citește și: Cancelarul Germaniei: Vladimir Putin „poartă responsabilitatea” crimelor de război din Ucraina

De asemenea, aproape 7,1 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele, dar se află în continuare în Ucraina, potrivit OIM.

 

 

UNHCR avertizează că femeile şi copiii care au fugit din calea războiului sunt în pericol de a cădea victime exploatării sexuale, violurilor şi traficului de persoane.

Înaintea războiului, populaţia Ucrainei era de peste 37 de milioane de persoane pe teritoriul controlat de guvernul de la Kiev, deci fără a lua în calcul Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile din est unde secesioniştii pro-ruşi au proclamat independenţa a două aşa-zise republici, Doneţk şi Lugansk.

Citește și: „Mişa Cecenul”, un temut comandant al separatiștilor pro-ruși din Lugansk, ucis de ucraineni

Aproape şase din zece refugiaţi ucraineni (2.828.463) se află în Polonia, care găzduieşte cel mai mare număr dintre ei, chiar dacă unii dintre aceşti refugiaţi se deplasează apoi în alte ţări europene.

În paralel, puţin sub 740.000 de persoane au traversat frontiera poloneză pentru a intra în Ucraina, potrivit poliţiei de frontieră poloneze.

 

Înainte de război, circa 1,5 milioane de ucraineni trăiau în Polonia, în principal muncitori migranţi.

De asemenea, în total 757.047 de ucraineni şi-au părăsit ţara pentru a intra în România, iar o bună parte dintre ei au sosit prin Republica Moldova. Majoritatea şi-au continuat drumul către alte ţări.

Numărul de ucraineni care s-au refugiat în Rusia era marţi, 19 aprilie. de 549.805.

UNHCR notează de asemenea că, între 18 şi 23 februarie, 105.000 de persoane au trecut prin teritoriile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk (estul Ucrainei) spre Rusia.

În total 471.080 de ucraineni au intrat în Ungaria.

Frontiera Republicii Moldova este cea mai apropiată de portul ucrainean Odesa, iar potrivit UNHCR 426.964 de ucraineni au intrat până marţi în Republica Moldova, fostă republică sovietică cu o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, printre cele mai sărace ţări din Europa. Majoritatea acestor refugiaţi şi-au continuat drumul spre alte ţări.

În total, 342.812 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Slovacia de la începutul războiului, potrivit cifrelor UNHCR din 19 aprilie.

Până marţi, 23.759 de ucraineni şi-au găsit refugiu în Belarus, aliat apropiat al Rusiei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te