Moldova și-a luat radar de 14 milioane €. Detectează ținte aeriene pe o rază de 250 de kilometri și o altitudine de 24 de kilometri, a raportat Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
Noul radar este destinat să înlocuiască parțial sistemele vechi din epoca sovietică aflate în serviciu în țară, inclusiv stațiile radar ST-68 și radioaltimetrele PRV-13.
Moldova și-a luat radar de 14 milioane €. Detectează ținte aeriene pe o rază de 250 de kilometri
Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, acest sistem este vital pentru consolidarea capacităţilor de apărare aeriană a Republicii Moldova.
„În contextul actual, siguranța cetățenilor noștri este o prioritate. Cazurile recente de încălcare a spațiului aerian al țării noastre au reamintit încă o dată autorităților necesitatea urgentă de a consolida capacitățile de apărare ale republicii. Acest sistem va asigura monitorizarea întregului spațiu aerian al țării și va completa un set de măsuri de dotare a Armatei Naționale în conformitate cu standardele internaționale”, a declarat Anatolie Nosatîi, potrivit mil.in.ua.
Citește și: FOTO Soldați moldoveni de elită, exerciții militare la granița cu Transnistria. Au luptat în Africa
Guvernul țării a semnat un contract pentru furnizarea unui radar și echipamente aferente în valoare de aproximativ 14,5 milioane de euro.
Ground Master 200 (GM200) este un radar cu mai multe benzi produs de Thales Group din Franța, care detectează țintele aeriene pe o rază de până la 250 de kilometri și la o altitudine de până la 24 de kilometri.
Citește și: Rusia se teme că pierde Transnistria. Moldova și Ucraina „înconjoară” republica separatistă
Radarul poate detecta elicoptere, avioane, drone, rachete de croazieră, ținte de suprafață și chiar artilerie inamică.
Sistemul are formatul unui container ISO de 20 de picioare și cântărește mai puțin de zece tone.
Include un generator electric și o cameră pentru două stații de lucru cu un kit de comunicații radio și de date.
Radarul poate fi transportat cu camioane, trenuri, avioane de marfă și elicoptere.