Preşedinta democrată a Camerei inferioare a Congresului american, Nancy Pelosi, a îndemnat marţi la un "boicot diplomatic" al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing pentru a denunţa încălcarea drepturilor omului în China, notează AFP.
"Nu putem pretinde că totul este în regulă cu organizarea Jocurilor Olimpice din China", a afirmat ea în cursul unei audieri consacrate drepturilor omului şi Beijingului, în contextul în care în Statele Unite se înmulţesc apelurile la boicotarea acestora.
CITEȘTE ȘI: Curtea de Justiție UE nu a decis desființarea Secției Speciale. Responsabilitatea rămâne la România
"Din păcate, suntem aici pentru că China continuă să zdrobească disidenţa politică", a adăugat Nancy Pelosi, al treilea personaj în stat, adăugând că SUA sunt datoare "să denunţe încălcările drepturilor omului în China".
"Să facem un boicot diplomatic dacă sunt organizate Jocurile Olimpice", a spus ea.
"Să nu-i facem guvernului chinez onoarea de a primi şefi de stat", a explicat preşedinta Camerei Reprezentanţilor.
CITEȘTE ȘI: Fiul lui Sile Cămătaru, pedepsit cu 70 de ore la Forțele de Muncă după ce și-a terorizat iubita
Prezenţa liderilor mondiali în China "în timp ce are loc un genocid (...) ridică întrebarea: + ce autoritate morală veţi avea să vorbiţi despre drepturile omului peste tot în lume?+", a întrebat ea.
Represiunea populației uigure din Xinjiang
Beijingul a găzduit deja Jocurile Olimpice (JO) de vară din 2008.
În timpul acestei audieri, activişti pentru drepturile omului au denunţat represiunea musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang şi a opozanţilor politici din Hong Kong.
Organizarea Jocurilor Olimpice le oferă regimurilor autoritare posibilitatea de "a-şi şterge crimele, de a-şi stimula imaginea în străinătate şi de a-şi întări alianţele", a declarat Samuel Chu, din partea Hong Kong Democracy Council, un grup cu sediul în Statele Unite.
El a cerut Comitetului Internaţional Olimpic "să facă ceea ce nu a făcut şi a refuzat să facă înainte, să interzică Chinei participarea şi organizarea unor evenimente majore pe termen nelimitat".
Rayhan Asat, un avocat de origine uigură, al cărui frate este în prezent deţinut într-un lagăr de muncă, a spus că sprijinul pentru Jocurile Olimpice din 2022 "sugerează că negăm suferinţa poporului uigur".