Navalnîi anunţă că este vizat în trei noi anchete penale, printre care insultarea unui judecător

DE Alex Darvari | 25.05.2021 - 14:11
Navalnîi anunţă că este vizat în trei noi anchete penale, / dw.com
Navalnîi anunţă că este vizat în trei noi anchete penale, / dw.com

Opozantul, în vârstă de 44 de ani, anunţă că a fost vizitat în celulă de către un inspector al puternicului Comitet rus de anchetă, însărcinat cu principalele anchete penale.

SHARE

Opozantul politic rus încarcerat Aleksei Navalnîi anunţă într-un mesaj postat pe Instagram că este vizat în trei noi anchete penale, în care este acuzat de deturnarea ”tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anticorupţie, de înfiinţarea unei grupări care ”aduce atingere dreptului persoanelor” şi de insultarea unui judecător într-un proces recent, relatează AFP.

Citește și: Serghei Lavrov, către UE: „Nu puteţi speria Rusia cu sancţiuni şi ameninţări. Vom răspunde dur”

„Mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de asta, la cel mai înalt nivel. Iar în fiecare dintre ele, infractorul sunt eu”, scrie el, arată news.ro.


”Puternica mea organizaţie infracţională ia amploare. Comit tot mai multe fapte penale”, ironizează el, adăugând că este ”un geniu” al răului.

 Încarcerat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia după ce a fost îngrijit în Germania în urma unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul, Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă denunţat de opoziţie.

Citește și: Armata tergiversează semnarea contractului pentru corvete. Generalii Savu & Coldea, jocuri pro-Damen

El îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare din regiunea Vladimir, situată la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, unde a făcut în aprilie greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile detenţiei.

După arestarea sa, urmată de manifestaţii reprimate dur de poliţie, autorităţile ruse şi-au sporit presiunile împotriva mişcării anticorupţie a opozantului.

Justiţia rusă examinează în prezent o cerere de clasare a organizaţiei Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) şi a birourilor regionale ale lui Navalnîi drept ”extremiste”, ceea ce expune membrii şi colaboratorii unor pedepse dure.

Odată cu apropierea alegerilor legislative, prevăzute în septembrie, Parlamentul rus urma să adopte marţi, în a doua lectură, o lege care le interzice persoanelor implicate în organizaţii ”extremiste” să participe la scrutine.

Echipa lui Aleksei Navalnîi denunţă o manevră care vizează să interzică accesul susţinătorilor acestuia în alegeri - în contextul în care popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în declin, din cauza unei stagnări economice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te