Navalnîi a fost plasat în arest preventiv săptămâna trecută pentru 30 de zile, la revenirea în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după otrăvirea cu agent neurotoxic din familia Noviciok în luna august. El ar putea fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, confruntându-se şi cu alte dosare pe care le consideră fabricate.
Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei (structură de securitate de pe lângă preşedinţia rusă), fost şef al FSB, a cerut ca Navalnîi să suporte toate rigorile legii, în comentarii care arată starea de spirit din interiorul structurilor de securitate din Rusia după ce zeci de mii de susţinători ai lui Navalnîi au protestat împotriva încarcerării sale sâmbătă, notează Reuters.
„El (Navalnîi), acest personaj, a încălcat în repetate rânduri (şi) în mod grosolan legislaţia rusă, fiind implicat în fraude privind sume mari (de bani). Şi, în calitate de cetăţean al Rusiei, el trebuie să suporte răspunderea pentru activităţile sale ilegale, în conformitate cu legea”, a declarat Patruşev într-un interviu pentru săptămânalul Argumentî i Faktî.
„Occidentul are nevoie de acest personaj pentru a destabiliza situaţia din Rusia, pentru zdruncinări sociale, greve şi noi Maidanuri”, a spus Patruşev, referindu-se la „revoluţia portocalie” din 2014 din Ucraina, care a dus la victoria candidatului prooccidental în detrimentul celui susţinut de Moscova.
Poliţia a arestat peste 3.700 de persoane sâmbătă în cadrul manifestaţiilor desfăşurate în multe oraşe din Rusia pentru a cere eliberarea lui Navalnîi. Kremlinul a declarat că manifestaţiile au fost ilegale.
Semn că autorităţile ruse ar putea recurge la represalii dure după aceste proteste, ziarul Kommersant relatează marţi, citând surse anonime din domeniul securităţii, că ar putea fi deschise anchete penale care ar trata aceste acţiuni de protest ca 'tulburări în masă', notează Reuters.
Occidentul a cerut eliberarea lui Navalnîi, dar Uniunea Europeană a declarat că se va abţine de la noi sancţiuni dacă Navalnîi va fi pus în libertate peste 30 de zile, potrivit Agerpres.
* siloviki = gruparea din anturajul preşedintelui Vladimir Putin constituită din foşti responsabili ai serviciilor secrete şi armatei