Cu toate acestea, procuratura a spus că, în ciuda „existenței unor motive” pentru a fi pus sub acuzare, ancheta împotriva lui a fost suspendată pentru că are imunitate conform Convenției de la Viena, transmite Mediapool, citată de Rador.
Potrivit informaţiilor pe care le deţine Mediapool, diplomatul rus se numeşte Andrei Egorov. MAE bulgar a anunţat că diplomatul rus a părăsit deja Bulgaria.
„Vineri, MAE bulgar a fost sesizat de procuratură cu privire la acţiunile diplomatului rus. Din partea Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) s-au primit informaţii suplimentare în acest caz.
Legat de această situaţie, în aceeaşi zi, a avut loc o întâlnire cu ambasadorul rus, la care au fost discutate teme de interes bilateral, inclusiv acest subiect. Întâlnirea a fost constructivă. Partea bulgară a solicitat ca instituţiile ruseşti să îşi retragă angajatul până la sfârşitul zilei de luni”, informează MAE bulgar.
Încă nu au fost date publictăţii comentariile oficiale ale părţii ruse.
În 2018, Bulgaria a refuzat să expulzeze diplomați ruși din cauza atentatului împotriva agentului dublu Serghei Skripal și a fiicei sale, la Londra. Astfel, guvernul lui Boiko Borisov rămâne una dintre excepțiile din UE, care nu a fost de acord cu concluziile serviciilor occidentale legate de faptul că Moscova stă în spatele încercării de otrăvire a lui Skripal.
În toamna aceasta, însă, procuratura a anunţat un succes major, prin „deconspirarea” șefului Asociației „Rusofilii”, Nikolai Malinov, ca spion, cu referire la date cunoscute public din urmă cu 5-6 ani. Premierul Boiko Borisov a descris cazul ca fiind „un scandal de spionaj în ghilimele”.