Muncitorii care efectuau lucrări de renovare la clădirea Parlamentului din Haga au descoperit cu surprindere o cutie din metal ascunsă între doi pereţi care susţin soclul pe care se afla statuia regelui.
„Este o surpriză enormă”, a declarat Sophie Olie, istoric de artă al oraşului.
O „capsulă a timpului” de 99 de ani, descoperită sub statuia unui rege
Echipat cu o pereche de mănuşi albe, primarul Jan van Zanen a deschis ceremonios capsula într-o sală plină de jurnalişti şi i-a scos la iveală conţinutul: scrisori, documente şi cărţi.
„Este o imagine foarte frumoasă a acestei epoci. E un poem pentru rege şi un poem pentru oraş şi pentru ţară. Ne duce cu 99 de ani înainte de 2024”, a declarat Van Zanen pentru AFP.
Această descoperire a uimit istoricii, care nu ştiau de existenţa acestei capsule temporale.
Citește și: Descoperirea care schimbă ce știam despre lume. Trăiau strămoșii noștri, acum 9.000 ani, pe mare?
Cărţile conţin povestea în trei volume, în franceză, a bătăliilor lui Wilhelm al II-lea, inclusiv bătălia de la Waterloo din 1815 împotriva lui Napoleon, semnată de F. de Bas, un celebru istoric militar al epocii.
Oraşul preconizează să continue tradiţia instalând propria capsulă temporală în momentul când statuia va fi înlocuită, în 2028, a declarat primarul.
Citește și: O descoperire ameninţă omenirea. Are legătură cu Sam Altman şi cu firma Open AI
„Vrem acum să le cerem locuitorilor din Haga să ne sfătuiască referitor la ceea ce trebuie pus în cutie pentru cei care o vor deschide peste 100 de ani”, a declarat el.
Acesta a spus că va respecta dorinţa cetăţenilor, dar că ar prefera să umple cutia „cu texte şi câteva imagini din ziua de azi, un text despre renovare şi o monedă (...), un euro spre exemplu”.