O sculptură inofensivă în formă de grenadă de mână dintr-o valiză aflată în drum spre Statele Unite a determinat intervenţia unei echipe de genişti pe Aeroportul Internaţional Frankfurt, relatează agenţia DPA.
Un angajat al serviciilor de securitate din aeroport a descoperit presupusa grenadă de mână, marţi, în timpul scanării bagajului, a declarat miercuri poliţia federală germană. Zona a fost împrejmuită de poliţie.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Sute de români, angajați de armatorul petrolierului atacat de Iran. Deputat AUR, ex-angajat
Avionul, care se afla deja pe pistă, a decolat spre Washington cu o întârziere de aproape o oră şi jumătate, fără valiza în care a fost găsit obiectul suspect.
Obiectul fusese transformat într-o sculptură şi nu putea fi utilizat pe post de grenadă, au indicat autorităţile.
CITEȘTE ȘI: Borcea, în „tabără” la Olimp, cu șase din cei nouă copii ai săi. Valentina: Toţi copiii au părul lui
Poliţia a precizat că obiectul nu a reprezentat în niciun moment un pericol.
Proprietarul valizei, un cetăţean american în vârstă de 56 de ani, se afla deja la bordul aeronavei. Poliţia a indicat că bagajul său va fi trimis ulterior în Statele Unite, relatează Agerpres.