Sistemul de rachete S-300 pe care Slovacia l-a donat Ucrainei este în continuare operaţional, astfel că informaţiile Rusiei privind distrugerea lui sunt o altă minciună a preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării slovac, Martina Koval Kakascikova, pentru agenţia de presă slovacă TASR, conform Agerpres.
Citește și: Mașina unui ucrainean a fost atacată cu pietre la Dej
Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat luni dimineaţa că rachete Kalibr lansate duminică de Rusia dinspre mare au distrus patru sisteme S-300 care erau ascunse într-un hangar de la periferia oraşului ucrainean Dnipro şi care i-au fost livrate Ucrainei "de o ţară europeană", fără a preciza despre ce ţară este vorba.
Citește și: FOTO Satul Vilkhivka din regiunea Harkov a fost aproape complet distrus de soldații ruși
Informaţii cu privire la distrugerea acestor sisteme au apărut şi duminică, însă premierul slovac Eduard Heger le-a infirmat, citând surse ucrainene.