Citește și: Atac cu rachete lângă centrala nucleară Zaporojie. România, amenințare de contaminare cu radiații
“Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş”, a spus Guterres în Japonia, unde a asistat sâmbătă la o ceremonie prin care Hiroshima a marcat 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume.
Ucraina a afirmat că rachetele ruseşti au avariat sâmbătă trei senzori pentru radiaţii şi au rănit un muncitor la centrala nucleară Zaporojie, iar Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de “teroare nucleară”.
Forţele Rusiei au capturat centrala din sud-estul Ucrainei în martie, însă centrala încă este operată de tehnicieni ucraineni.
Citește și: VIDEO Rachetele HIMARS au distrus depozitele și sediile ruse de la podul Antonovski. Sute de morți
Autoritatea instalată de ruşi în regiune susţine că forţele ucrainene au atacat locul cu un lansator de rachete, avariind clădiri administrative şi o zonă din apropierea unui depozit. Ruşii au precizat că au suferit avarii două linii de înaltă tensiune şi o conductă de apă. “Doar datorită acţiunilor rapide şi eficiente ale armatei ruse infrastructura critică a centralei nu a fost afectată”, a menţionat ambasada Rusiei la Washington.
Compania ucraineană de stat din domeniul energiei nucleare, Energoatom, a anunțat sâmbătă că în urma atacului cu rachete asupra zonei din apropierea centralei de la Zaporojie, există „un risc serios” privind funcționarea în siguranță a unității.
"În cazul unui accident, va avea loc un dezastru global provocat de om, care, în ceea ce privește amploarea contaminării radioactive, va depăși semnificativ consecințele accidentelor de la centralele nucleare de la Cernobîl și Fukushima", a subliniat Mizintsev.
În acest caz, contaminarea cu radiații amenință zonele de frontieră din Rusia și Belarus, precum și Moldova, Bulgaria și România. În plus, în cazul contaminării căilor navigabile, a Mării Negre și a strâmtorii Bosfor, există o amenințare la adresa coastelor Turciei, Georgiei, Abhaziei, Bulgariei și României.