Orașul ucrainean Odesa a rămas fără electricitate după un atac rusesc cu drone kamikaze

DE Alin Crișan | 10.12.2022 - 16:52
Odesa fără curent - Foto: Reuters
Odesa fără curent - Foto: Reuters

Cu toate acestea, infrastructurile esenţiale, inclusiv spitalele şi maternităţile, au acces la curent, a precizat el. "Situaţia rămâne dificilă, însă este sub control", a declarat Timoşenko.

SHARE

Oraşul Odesa, în sudul Ucrainei, a rămas aproape în totalitate fără electricitate după un atac cu "drone-kamikaze" lansat de Rusia în timpul nopţii, au anunţat sâmbătă autorităţile ucrainene.

"Deocamdată, oraşul este fără electricitate", a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, într-un mesaj pe contul său de Telegram.

Potrivit lui Maksim Marşenko, guvernatorul regiunii Odesa, Rusia a atacat oraşul cu "drone-kamikaze" în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. "Din cauza loviturilor, nu este electricitate în aproape toate districtele şi comunităţile regiunii noastre", a declarat el.

Două drone au fost doborâte de unităţi ale apărării aeriene ucrainene, a mai spus Marşenko.

Vineri, Kievul a subliniat că regiunile din sudul ţării sfâşiat de război, inclusiv Odesa, suferă cele mai grave pene de curent, la câteva zile după cea mai recentă serie de atacuri ruse împotriva reţelei energetice ucrainene.

Rusia a tras luni zeci de rachete de croazieră asupra infrastructurilor-cheie, exercitând o şi mai mare presiune asupra reţelei deja în dificultate a Ucrainei, după atacuri repetate.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că armata rusă va continua loviturile asupra reţelei energetice ucrainene, în pofida criticilor ferme ale Occidentului împotriva atacurilor sistematice care au cufundat milioane de persoane în frig şi obscuritate.

Portul Odesa de la Marea Neagră era o destinaţie de vacanţă preferată de numeroşi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te