Principal obiectiv este de a transmite un mesaj împotriva armelor nucleare la Nagasaki şi Hiroshima, singurele oraşe din istorie care care au suferit bombardamente atomice, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Suveranul pontif, un militant înfocat împotriva armelor nucleare, va citi un mesaj pe tema armelor de distrugere în masă la Nagasaki şi se va întâlni totodată cu supravieţuitori ai accidentului nuclear de la Fukushima, din 11 martie 2011, cel mai grav dezastru nuclear după cel de la Cernobîl, în 1986.
După ce a părăsit Thailanda, prima etapă a călătoriei sale, papa Francisc a aterizat la Tokyo, unde se va afla timp de patru zile în cadrul primei vizite apostolice în această ţară din ultimii 38 de ani şi a doua din istorie.
Un alt obiectiv al călătoriei sale este încurajarea comunităţii catolice din Japonia, unde doar un procent din populaţie se declară de religie creştină, jumătate dintre aceştia fiind catolici.