Papa Francisc sprijină parteneriatul civil gay: Sunt copiii Domnului și au dreptul la familie

DE Alexandru Pop | 21.10.2020 - 21:29
Papa Francisc/FOTO: digi24.ro
Papa Francisc/FOTO: digi24.ro

Într-o declarație revoluționară pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi, relatează Catholic News Agency.

SHARE

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc în acest documentar, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT.

Papa a spus apoi, clar, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma. Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante – în vorbele Suveranului Pontif, problemele „celor care se află la periferiile existențiale” – migranți, refugiați, săraci, dar și probleme precum rolul femeilor în societate, dar și atitudinea catolicilor asupra celor care se identifică ca membri ai comunității LGBT.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te