Pentagonul se angajează să învețe lecțiile din războiul din Afganistan

DE Edi Neagu | 02.09.2021 - 09:53
Americanii au părăsit Afganistanul pe 31 august. FOTO: Facebook
Americanii au părăsit Afganistanul pe 31 august. FOTO: Facebook

Secretarul Apărării din SUA a adus un omagiu celor aproape 800.000 de soldați americani care au acționat în Afganistan în cei 20 de ani de război.

SHARE

Liderii Pentagonului s-au angajat miercuri să ''înveţe lecţii'' din războiul din Afganistan, recunoscând că au simţit ''durere şi furie'' după ce au lăsat ţara în mâinile talibanilor, inamicii lor de 20 de ani, relatează AFP.

''Nicio operaţiune nu este niciodată perfectă'', a recunoscut ministrul Apărării Lloyd Austin, vorbind public pentru prima dată de la încheierea evacuării haotice a 124.000 de civili din Kabul, în noaptea de luni spre marţi.

''Vrem să învăţăm cât de mult posibil din această experienţă'', a adăugat Lloyd Austin, un fost general care a luptat în Afganistan, după ce a adus un omagiu solemn şi sumbru celor 800.000 de soldaţi americani care s-au succedat din 2001 pe teritoriul afgan într-un război în care şi-au pierdut viaţa 2.461 de militari americani, dintre care 13 în ultimele ore ale retragerii.

CITEȘTE ȘI: Ambasada Marii Britanii îi chema pe afgani la Poarta Abbey, deși era „iminență de atac terorist”

Şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley, care a luptat de asemenea în Afganistan, a recunoscut că aceste ultime zile au fost ''extrem de dificile din punct de vedere emoţional''.

''Suntem cu toţii împărţiţi între durere, furie, îngrijorare şi tristeţe, pe de o parte, şi mândrie şi rezistenţă, pe de altă parte'', a adăugat el.

''Vom învăţa din această experienţă'', a spus el. ''Şi ceea ce ne-a adus aici va fi studiat în anii următori'', a adăugat el. ''Noi, militarii, vom aborda acest lucru cu umilinţă, transparenţă şi sinceritate. Există o mulţime de lecţii tactice, operaţionale şi strategice de învăţat'', a explicat responsabilul militar.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri

Şeful Pentagonului a admis faptul că sfârşitul unui război început în 2001 pentru îndepărtarea talibanilor de la putere poate fi dificil de acceptat pentru soldaţii care au pierdut fraţi de arme în Afganistan, precum şi pentru familiile celor care şi-au pierdut viaţa.

''Ştiu că aceste ultime zile au fost dificile pentru mulţi dintre noi'', a spus el. ''(...) Am auzit opinii foarte tranşante în ultimele zile. Este foarte important. Aceasta este democraţia'', a menţionat de asemenea şeful Pentagonului.

Războiul a fost lansat la sfârşitul anului 2001, după atacurile din 11 septembrie, care s-au soldat cu 2.977 de morţi într-o singură zi. Atacurile au fost comise de jihadişti din Al-Qaida, cu baza în Afganistan şi protejaţi de talibani.

Dar ceea ce urma să se limiteze la o operaţiune de represalii a evoluat într-o vastă operaţiune de reconstrucţie a ţării pentru a împiedica o revenire a talibanilor la putere, ceea ce s-a întâmplat pe 15 august.

Şeful Pentagonului a anunţat că va vizita săptămâna viitoare regiunea Golfului, unde aliaţii SUA au facilitat evacuarea refugiaţilor afgani, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te