Rwanda a acuzat de multă vreme Franța că a sprijinit sau, cel puțin, a închis ochii asupra forțelor hutu care comiteau masacre, ucigând 800.000 din populația tutsi și câțiva huti moderați, cei mai mulți cu macete, un infern care a durat 100 de zile.
Rwanda a susținut, de asemenea, că Franța a facilitat evadarea unor făptași, lucru negat de Paris.
Cu toate acestea, cablul diplomatic descoperit de un avocat care cercetează conduita Franței în genocidl din Rwanda sugerează că Parisul știa că suspecții au căutat refugiu într-o „zonă umanitară sigură” controlată de soldații francezi și i-au lăsat în mod deliberat să plece.
Telegrama a rămas timp de 25 de ani în arhivele unui consilier al lui François Mitterrand, președintele Franței la acea vreme, până când a fost descoperit de François Graner, un avocat care lucrează cu grupul Survie, pentru drepturile victimelor.
„Aceasta este piesa lipsă, a dovezilor scrise, o piesă esențială a puzzle-ului”, a declarat Graner pentru Agenția France-Presse.
Telegrama va provoca o jenă imensă, deoarece este semnată de Bernard Émié, un consilier al Ministerului de Externe la acea vreme, care este astăzi șeful serviciului de informații externe DGSE din Franța.
Soldații francezi au fost desfășurați în rwanda în iunie 1994 ca parte a Operațiunii Turcoaz, mandatată de ONU, pentru a opri masacrele.
În mesajul din 15 iulie 1994, Yannick Gerard, trimisul Franței în Rwanda, le scrie superiorilor săi cerând „instrucțiuni clare” despre cum să procedeze cu suspecții de genocid, printre care și Théodore Sindikubwabo, președinte interimar în perioada aprilie-iulie când s-au produs crimele.
Zece zile mai devreme, el a trimis o altă telegramă în care cita „mărturii directe și credibile” că Sindikubwabo a solicitat personal și în mod repetat „eliminarea totală a populației tutsi” și că un ministru a cerut masacrarea inclusiv a „femeilor și copiilor”.
„Nu avem altă opțiune decât să-i arestăm sau să-i plasăm imediat sub arest la domiciliu pentru a aștepta ca autoritățile judiciare internaționale să decidă cazul lor”, recomanda Gerard, după cum reiese din fragmentele raportului publicate de site-ul de investigații Mediapart.
Ca răspuns la mesajul lui Gerard, pentru a fi citit numai de acesta, telegrama Ministerului francez de Externe stipulează: „Puteți utiliza toate canalele indirecte, în special contactele africane, fără a vă expune direct, pentru a transmite acestor autorități dorința noastră ca ei să părăsească Zona de siguranță umanitară. "
„Veți observa în special cum comunitatea internațională și, în special, Organizația Națiunilor Unite, vor stabili foarte curând cum să procedeze cu așa-numitele autorități”, continuă telegrama, referindu-se la fostul regim hutu care căutase refugiu în sud-vestul Rwandei, lângă granița cu Zair și de unde suspecții de genocid au fost lăsați să plece.
Émié și Alain Juppé, ministrul de Externe la acea dată, au refuzat să comenteze.
Graner a câștigat un demers de cinci ani în iunie anul trecut pentru a avea acces la arhivele Mitterrand atunci când Consiliul de Stat al Franței a decis că cererea sa este legitimă pentru a „aduce lumină în dezbaterea cu privire la o problemă de interes public”.
Franța a negat întotdeauna acuzațiile că ar fi sprijinit regimul hutu, de aceea nu s-a implicat să oprească masacrele care a urmat asasinării din 1994 a președintelui de atunci Juvénal Habyarimana.
Dar, în 2019, președintele Emmanuel Macron a anunțat crearea unui grup de istorici și cercetători care să analizeze revendicările, acordându-le acces la documente clasificate anterior.
Decizia a fost salutată de rudele victimelor și de supraviețuitorii masacrelor.
