Poliţia din Moscova a început să facă arestări înaintea mitingului în sprijinul lui Navalnîi

DE Alex Darvari | Actualizat: 23.01.2021 - 13:14
Navalnîi / wikipedia
Navalnîi / wikipedia

Poliţia din Moscova a început sâmbătă să facă arestări înaintea mitingului care urmează să aibă loc în capitala Rusiei, în favoarea principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a relatat un reporter al Reuters.

SHARE

Mitingul este programat să înceapă la ora 11:00 GMT în piaţa Puşkin din Moscova, scrie Agerpres.

Câteva sute de persoane s-au adunat cu circa o oră înainte de începerea oficială a mitingului. Un reporter Reuters a relatat că a văzut poliţişti care au reţinut 11 persoane şi că arestările continuau.

Până acum, poliţia a arestat sâmbătă 238 de persoane la mitinguri din întreaga Rusie, potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, care ţine evidenţa numărului de arestări la proteste.

Navalnîi le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze în întreaga ţară după arestarea lui. Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pentru tratament, iar săptămâna trecută, la întoarcerea la Moscova, a fost reţinut chiar pe aeroport şi se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014.

Autorităţile ruse au declarat protestele ilegale şi au promis reprimarea lor, aminteşte Reuters.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te