Polonia vrea să acționeze ca un garant al securității Ucrainei

DE Alexandru Pop | 01.05.2022 - 17:18
Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Polonia este dispusă să acţioneze ca garant al securităţii Ucrainei, în cadrul unui posibil tratat de securitate care să deschidă calea păcii cu Rusia, potrivit lui Jakub Kumoch, responsabil pentru politică internaţională la biroul preşedintelui polonez Andrzej Duda.

SHARE

''Preşedintele şi guvernul au luat decizia că Polonia nu se va sustrage responsabilităţii sale'', a declarat Jakub Kumoch într-un interviu acordat cotidianului Gazeta, citat de agențiile EFE și Agerpres, precizând că la Varşovia se află în discuţie un proiect de acord între Ucraina şi statele garante.

Acest proiect, elaborat de guvernul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost trimis statelor dispuse în principiu să acţioneze ca garanţii, oficialul polonez menţionând Statele Unite, Regatul Unit, Germania, Franţa şi Turcia, printre altele.

''Dacă se ajunge la un acord de pace, suntem interesaţi doar pentru unul care să garanteze integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei'', a subliniat consilierul preşedintelui polonez.

Citește și

VIDEO Rusia are o „fabrică de troli'' pentru propagandă. Funcționează într-o uzină de arme

VIDEO Rocadă: Putin va fi operat de cancer curând. Îi va ține locul un dur al KGB, Nicolai Patrușev

Ucraina ar fi dispusă să-şi declare neutralitatea şi să renunţe la o eventuală aderare la NATO, cu condiţia ca alte state să-i garantează securitatea în cazul unei noi agresiuni ruse.

La rândul ei, Moscova cere Kievului să accepte pierderea regiunilor separatiste din Donbas şi a peninsulei Crimeea anexată de Rusia în 2014.

''La început (ruşii) cereau (şi) dezarmarea Ucrainei, dar este o obrăznicie să ceri dezarmarea unui stat a cărui armată a zdrobit mare parte a forţelor ruse într-o confruntare terestră'', mai spune oficialul polonez citat.

Conform acestuia, ''scenariul raţional'' pentru a pune capăt războiului este ca Ucraina, fără să recunoască anexarea Crimeii, să admită că nu controlează aceste teritorii şi să fie dispusă ''să nu se atingă de ele'' o perioadă de timp.

Negocierile ruso-ucrainene continuă prin teleconferinţă, dar fără să înregistreze progrese. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii.

În timp ce Ucraina acuză Rusia că trupele sale au comis atrocităţi în teritoriile ocupate, Rusia acuză Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi consideră că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te