PREMIERĂ SUA au trimis două portavioane în Marea Chinei de Sud

DE Adina Mutăr | 10.02.2021 - 20:38
sursă reuters

Două grupuri de luptă ale portavioanelor Theodore Roosevelt și Nimitz au fost desfășurate pentru exerciții comune în Marea Chinei de Sud, la câteva zile după ce o navă de război americană a navigat în apropierea insulelor controlate de China în apele disputate.

SHARE

„Theodore Roosevelt Carrier Strike Group și Nimitz Carrier Strike Group au efectuat o multitudine de exerciții care vizează creșterea interoperabilității între active, precum și a capacităților de comandă și control”, a declarat Marina SUA, marcând primele operațiuni cu două portavioane pe calea navigabilă.


Beijingul a denunțat Statele Unite pentru „deteriorarea păcii și stabilității” în regiune.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, a declarat că „mișcările frecvente ale navelor de război și ale aeronavelor americane în Marea Chinei de Sud într-o demonstrație de forță nu conduc la pace și stabilitate regională”.

Exercițiul vine la câteva zile după ce distrugătorul USS John S. McCain a navigat în apropierea insulelor Paracel controlate de chinezi, în ceea ce Statele Unite numesc o „operațiune de libertate a navigației” - prima misiune de acest fel a noii administrații americane.

Statele Unite contestă pretențiile teritoriale ale Chinei în regiune și încercările militare de a intimida vecinii precum Malaezia, Filipine și Vietnam, care au pretenții teritoriale în aceeași regiune.

„Ne angajăm să asigurăm utilizarea legală a mării de care se bucură toate națiunile în temeiul dreptului internațional", a declarat contraamiralul Jim Kirk, comandantul Nimitz Carrier Strike Group, într-un comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te