Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și-a dizolvat cabinetul de război

DE Catinca Doboș | 17.06.2024 - 13:25
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și-a dizolvat cabinetul de război - Foto: Profimediaimages.ro
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și-a dizolvat cabinetul de război - Foto: Profimediaimages.ro

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și-a dizolvat cabinetul de război. Decizia vine după plecarea din guvern a fostului general centrist Benny Gantz.

SHARE

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, a dizolvat cabinetul său de război, format din șase membri.

Informația a fost transmisă de către un oficial israelian. Mulți s-au așteptat la această decizie după plecarea din guvern a fostului general centrist Benny Gantz, relatează Agerpres, citând Reuters.

Se aşteaptă acum ca Netanyahu să aibă consultări asupra războiului din Fâşia Gaza cu un grup mic de miniştri, printre care ministrul apărării Yoav Gallant şi cel pentru afaceri strategice Ron Dermer, care au fost şi în cabinetul de război.

Citește și: Donald Trump, gată să-i pună Europa „pe tavă” lui Putin. „Voi tăia imediat ajutorul pentru Kiev”

Premierul Netanyahu s-a confruntat cu cereri din partea partenerilor naţionalist-religioşi din coaliţia sa, ministrul de finanţe Bezalel Smotrich şi ministrul securităţii naţionale Iramar Ben-Gvir, de a fi incluşi în cabinetul de război, o decizie ce ar fi intensificat tensiunile cu partenerii internaţionali ai Israelului, inclusiv cu SUA.

Citește și: Germania se pregătește de război. Stațiile de metrou, beciurile devin buncăre. Recrutare obligatorie

Acest forum a fost format după ce Gantz s-a alăturat lui Netanyahu într-un guvern de uniune naţională, la începutul războiului declanşat în octombrie 2023 şi i-a inclus de asemenea pe partenerul lui Gantz, Gadi Eisenkot, şi pe liderul partidului religios Shas, Aryeh Der, în calitate de observatori.

Gantz şi Eisenkot au părăsit amândoi guvernul săptămâna trecută, în condiţiile în care, potrivit lor, Netanyahu nu a reuşit să elaboreze o strategie pentru războiul din Fâşia Gaza.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te