Premierul slovac Robert Fico a făcut miercuri primele declaraţii publice după ce a fost grav rănit de gloanţe într-o tentativă de asasinat la jumătatea lunii mai, el afirmând acum într-un mesaj video că şi-ar putea relua treptat activitatea în săptămânile următoare şi că îl iartă pe cel care a încercat să-l ucidă, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Primul mesaj al premierului slovac Fico după tentativa de asasinat. Ce a spus despre autor?
În mesajul video postat pe Facebook, Fico spune că nu crede că tentativa de asasinat asupra lui a fost doar o acţiune a unui "nebun singuratic", descriindu-l pe acesta drept un activist al opoziţiei şi un "mesager" al "urii" acestei opoziţii. Totuşi, premierul slovac afirmă că îl iartă şi nu va începe o acţiune judiciară contra suspectului, în prezent arestat.
"Pe 15 mai, un activist al opoziţiei slovace a încercat să mă asasineze din cauza opiniilor mele politice", afirmă premierul în acest mesaj, vorbind calm, dar cu pauze prelungite. Dar "nu am niciun sentiment de ură faţă de necunoscutul care a tras asupra mea", continuă premierul. "Îl iert şi îl las să mediteze în capul său asupra a ceea ce a făcut şi de ce a făcut-o", mai spune Robert Fico.
Citește și: Un candidat din România vrea să urmărească votanții cu drone ca să prevină mita electorală: „Ordine”
Premierul în vârstă de 59 de ani a fost împuşcat pe 15 mai în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova. Un individ înarmat şi aflat într-un grup de oameni spre care s-a îndreptat Fico a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.
Transportat în stare critică la un spital din oraşul Banska Bystrica, şeful guvernul a fost supus la două intervenţii chirurgicale. El a fost externat pe 31 mai şi în prezent îşi continuă recuperarea la domiciliu. În mesajul său de miercuri, el apreciază că şi-ar putea relua progresiv activitatea către sfârşitul acestei luni sau începutul lunii iulie. "Dacă totul decurge conform aşteptărilor, aş putea să-mi reiau lucrul progresiv la cumpăna lunilor iunie şi iulie", spune Fico în mesajul transmis miercuri.
Autorul tentativei de asasinat, Juraj Cintula, un bărbat în vârstă de 71 de ani, fost bodyguard la un mall şi de asemenea autor a trei cărţi de poezii, a avut în trecut legături cu grupări radicale şi a recunoscut în faţa anchetatorilor motivaţia politică a atacului său.
El a mărturisit astfel că era nemulţumit de "atitudinea de Iuda" a lui Fico faţă de UE, de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană. Robert Fico a cerut desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale.
Citește și: Șeful ONU, despre încălzirea globală: „Jucăm la ruleta rusească cu Planeta”
Dar, mai presus de toate, a mai mărturisit autorul atacului, el ar fi dorit continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, care a fost sistat de Robert Fico imediat ce a preluat conducerea guvernului. Suspectul a susţinut de asemenea că dorea doar să-i facă rău lui Fico, nu să-l ucidă.
Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin poziţiile sale conservatoare criticate de Bruxelles şi prin refuzul său de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie după ce partidul său Smer-SD a câştigat alegerile legislative.
Câştigarea ulterior, în aprilie, şi a alegerilor prezidenţiale de către aliatul său Peter Pellegrini a radicalizat presa favorabilă opoziţiei şi partidele care formează această opoziţie, ce au organizat proteste antiguvernamentale.