Pur și simplu, liderii occidentali au eșuat în a înțelege adevărata natură a regimului de la Kremlin. Există aici niște responsabilități și niște lecții de învățat.
Când războiul se va termina, mulți cercetători își vor concentra eforturile asupra modului în care președintele Volodimir Zelenski a reușit să comunice.
Sigur, formația de actor vine în sprijinul său, dar foarte important a fost - și este – conținutul mesajelor sale. În decursul crizei declanșate de invazia rusă, Zelenski a vorbit unui mare număr de instanțe democratice din întreaga lume.
Seară de seară, s-a adresat concetățenilor dar și întregii opinii publice mondiale. Referirile sale istorice și adesea criticile adresate partenerilor vor fi, desigur, un minunat material de documentare pentru cei care vor cerceta importanța comunicării publice pe timp de conflict. Fără îndoială, prestația lui Zelenski a deschis o nouă eră.
Un mesaj pentru „Merkozy
Să privim doar către momentul în care Volodimir Zelenski i-a invitat pe fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Nicolas Sarkozy în Bucea, locul masacrelor care au îngrozit lumea întreagă.
________________________________________________________
Citiți tot dosarul special
Unde ne-am înșelat cu Rusia? Cum va trebuie să trateze Occidentul regimurile autoritare
FOTOREPORTAJ Cel mai mare dezastru umanitar din Europa acestui secol. Fuga din fața invaziei ruse
Uneltele Moscovei. 11 partide din Ucraina, scoase în afara legii pentru simpatii putiniste
În sprijinul cauzei. Cum puteți ajuta, fără frică, Ucraina
Cum au spălat oligarhii ruși miliarde de dolari cumpărând apartamentele de lux în New York
________________________________________________________
„Îi invit pe doamna Merkel și pe domnul Sarkozy să viziteze Bucea și să vadă la ce a dus politica de concesii către Rusia în 14 ani. Să vadă cu ochii lor bărbații și femeile ucrainene torturate.
Vreau să fiu înțeles corect. Noi nu dăm vina pe Occident. Nu învinovățim pe nimeni în afară de armata rusă care a făcut acest lucru împotriva poporului nostru.
Și pe cei care le-au dat ordine. Dar avem dreptul să vorbim despre indecizie. Despre drumul spre un astfel de Bucea, spre un astfel de Hostomel, spre un astfel de Harkov, spre un astfel de Mariupol.
Noi nu avem indecizie. Indiferent dacă suntem într-un anumit bloc sau nealiniați, înțelegem un lucru: trebuie să fim puternici.
În urmă cu 14 ani, liderul Rusiei le-a spus la București liderilor occidentali că nu există o țară ca Ucraina. Iar noi dovedim că există o astfel de țară. A fost și va fi“, a spus Zelenski într-una dintre deja celebrele sale intervenții.
Aici, președintele ucrainean a atins un punct extrem de sensibil pentru Occident: anii îndelungați în care a cooperat cu Rusia lui Putin, fără a înțelege consecințele sau fără a-i păsa de ele.
Câteva întrebări incomode
Lumea occidentală trebuie să-și pună câteva întrebări incomode cu privire la Rusia ultimelor două decenii.
De exemplu, cum se face că a ignorant semnele timpurii care indicau foarte clar adevărata natură a regimului de la Kremlin?
Modul de operare din Ucraina nu este nou. A fost exersat, din timp, în războiul din Cecenia. Și apoi, în Siria. Intervenția rusă asupra Georgiei, din 2008, a lăsat Occidentul indiferent.
Câteva sancțiuni au fost luate după anexarea Crimeei și otrăvirea, la Sailsbury, a agentului Serghei Skripal și a fiicei sale.
Mariupol a devenit un oraș fantomă după bombardamentele ruse - Foto: Getty Images
Dar Uniunea Europeană a continuat cu dependența periculoasă de resursele energetice rusești. De fapt, a alimentat în fiecare zi pregătirile de război ale lui Vladimir Putin.
În mesajul său extrem de pătrunzător, președintele Zelenski a amintit de summitul NATO de la București, din 2008, când țării sale nu i s-a acordat foaia de parcurs pentru aderare.
Angela Merkel și Nicolas Sarkozy au fost printre cei care s-au opus aderării Ucrainei, pentru a nu supăra Rusia. A fost aceasta calea spre pace? Realitățile de astăzi arată că nu.
Este Angela Merkel responsabilă pentru război?
O polemică a izbucnit în Germania, legată de responsabilitatea Angelei Merkel pentru războiul din Ucraina.
Criticii Angelei Merkel spun acum că o persoană crescută în Est, sub un regim comunist, n-ar fi trebuit să aibă atâta încredere într-un fost agent al KGB, care nu a încetat niciun moment să-și exprime regretul față de prăbușirea Uniunii Sovietice.
Însuși noul lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, aflat acum în opoziție, se distanțează de politica ilustrei sale predecesoare, acuzând „câmpul de ruine lăsat în politica externă și de securitate germană în ultimii ani“.
Totuși, Angela Merkel nu a făcut decât să continue o politică de decenii a Germaniei Federale, de deschidere față de Moscova, inițiată de cancelarul social-democrat Willy Brandt, în anii 1970.
Cadavrele civililor uciși de armata rusă au fost lăsate pe străzile din Bucea pentru a înfricoșa populația - Foto: Getty Images
Ce să mai spunem despre predecesorul ei, Gerhard Schröder, ajuns în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom și care i-a rămas, până acum cel puțin, fidel lui Vladimir Putin.
Cel puțin, în comparație cu acesta din urmă, Angela Merkel măcar a condamnat încălcarea drepturilor omului în Rusia și represiunea la adresa opozanților.
S-a îngrijit de aducerea la Berlin a lui Aleksei Navalnîi, după otrăvirea acestuia și a fost unul dintre promotorii sancțiunilor la adresa Rusiei după anexarea Crimeei, în 2014.
Ea a persistat însă în iluzia că Rusia va putea fi menținută în sistemul internațional bazat pe reguli.
Iluzia a fost de lungă durată. Cu timpul, s-a transformat într-o orbire.
Câteva semne de orbire
Ideea generoasă a fost că investițiile și contractele comerciale avantajoase vor transforma Rusia într-un actor predictibil și frecventabil.
În definitiv, toate acestea făcuseră din Moscova și Sankt Petersburg metropole strălucitoare.
Bogații Rusiei frecventau cele mai exclusiviste stațiuni și magazine din Occident, clasa de mijloc se întrecea în excursii minunate pe întreg cuprinsul Europei, copiii celor cu dare de mână învățau în universități occidentale.
Întreprinderi, bănci, rețele de mari magazine de bunuri de larg consum sau de lux, toate funcționau din plin în Rusia. „O țară în care există McDonald’s nu va face război“ – iată o formulate optimistă, des folosită în ultimii ani.
Politicieni de rang înalt din Europa, retrași din pozițiile executive, erau recrutați, pe bani mulți, pentru a face parte din consiliile de administrație ale băncilor și companiilor rusești - fostul cancelar german
Gerhard Schröder și fostul prim-ministru finlandez Paavo Lipponen, fostul premier francez François Fillon, fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl și mulți alții, conform raportului comisiei INGE din Parlamentul European, condusă de eurodeputatul francez Raphaël Glucksmann.
Nu era, oare, Rusia, în curs de a asimila, cu o întârziere de un secol, e adevărat, civilizația occidentală?
Iată că sub această pojghiță strălucitoare se afla un adevăr crud, pe care lumea vestică îl descoperă acum în adevărata lui dimensiune.
Rusia a înțeles altceva
Concesiile politice și economice pe care Occidentul le-a făcut Rusiei în ultimele două decenii au fost înțelese la Kremlin drept semne de slăbiciune.
Rusia și-a continuat pregătirile de război, a desfășurat o intensă propagandă de denigrare a Occidentului în interior și a subminat democrațiile vestice prin dezinformare, susținerea extremismului și cultivarea diviziunilor.
În tot acest timp, puterile occidentale au continuat politica de deschidere. Germania a insistat până în ultimul moment cu finalizarea gazoductului North Stream 2, în pofida tuturor atenționărilor din partea Statelor Unite și aliaților est-europeni.
Președintele francez Emmanuel Macron a lansat, încă de la începutul mandatului său, o politică de dialog și deschidere față de Rusia, în ideea constituirii unei zone de securitate de la Atlantic la Vladivostok
Soldații ruși au încercat să incinereze cadavrele civililor pe care i-au ucis în Bucea - Foto: Getty Images
Toată această politică s-a prăbușit cu zgomot la primele salve trase de armata rusă asupra orașelor Ucrainei. Și au fost îngropată adânc cu primele dovezi ale masacrelor săvârșite de armata rusă.
Și totuși, o întrebare rămâne fără răspuns deocamdată: cum se face că în tot acești ani, liderii occidentali nu au dispus de informațiile necesare pentru a înțelege adevărata natură criminală a regimului Putin?
Sau, dacă serviciile le-au furnizat astfel de dovezi, cum se face că a fost dată prioritate intereselor legate de profitul imediat și nu amenințărilor strategice?
Momentul schimbării cursului
Dar trezirea dură a avut loc. Germania își abandonează politica ei tradițională de deschidere față de Rusia și de finanțare a acesteia prin intermediul contractelor energetice. Franța înțelege că inițiativele ei politice nu au avut niciun fel de fundament.
Capitalele occidentale expulzează masiv diplomați ruși – în realitate, spioni sub acoperire. Și, ceea ce este cel mai important, opiniile publice presează guvernele să adopte noi sancțiuni și să ducă o politică tot mai intransigentă față de Rusia.
În acest sens, rămân cuvintele președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, fost ministru de Externe și vicecancelar al țării sale:
„Aderarea la Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală. Am ținut să construim poduri în care Rusia nu mai credea și despre care partenerii noștri ne-au avertizat. (...) Evaluarea mea a fost că Vladimir Putin nu ar accepta ruina completă economică, politică și morală a țării sale pentru nebunia sa imperială.
Ca și alții, am greșit. (...) Bilanțul amar: am eșuat cu înființarea unei familii europene comune în care este inclusă Rusia.
Am eșuat cu abordarea includerii Rusiei într-o arhitectură de securitate comună“, a spus președintele german într-o discuție cu jurnaliștii.
Germania schimbă acum cursul: se reînarmează și, alături de întreaga Uniune Europeană, se angajează în eliminarea dependenței de resursele energetice rusești.
În paralel, UE și Statele Unite împing Rusia către încetarea de plăți, pentru a o aduce în imposibilitatea de a-și mai finanța efortul de război.
Trezoreria americană a blocat plata datoriei externe a Rusiei în dolari deținute la băncile americane.
Această mișcare va forța Rusia să folosească rezervele pe care le mai deține, sau banii din exporturile de materii prime energetice.
Astfel, Rusia nu mai este interesată să ceară plata în ruble a vânzărilor sale de resurse energetice, deoarece are nevoie de tot mai multă valută.
În plus, îi vor lipsi mijloacele de a susține cursul rublei. Dacă banii încasați se vor duce către plata datoriei externe, atunci rușii nu vor mai putea să finanțeze războiul din Ucraina.
Și problema este că Uniunea Europeană, principalul client pentru resursele energetic rusești, își reduce tot mai mult dependența.
O nouă abordare a regimurilor autoritare
Dar lecțiile celor 20 de ani de acomodare toxică cu regimul Putin nu trebuie să se oprească aici.
Occidentul trebuie să reflecteze serios asupra modului în care va aborda regimurile autoritare.
Există câteva elemente pe care aceste regimuri le au în comun, indiferent de zona culturală de unde provin – putem fi la Moscova, la Beijing, la Budapesta, la Ankara sau Belgrad.
Vorbim despre suprimarea oricărei opoziții politice, a libertății presei sau a societății civile. Se întâmplă aceasta, în grade diferite. În același timp, regimurile autoritare nu pot fi despărțite de ideile revizioniste și nostalgiile imperiale.
Ele nu sunt autoritare doar pentru că își propun un model pentru interior. Ele vor să schimbe ordinea globală sau regională existentă, bazată pe reguli, prin apelul la un trecut glorios, imperial sau de putere regională.
Invazia rusească a arătat că revizionismul nu este simplă retorică de uz intern. Regimurile autoritare sunt o amenințare pentru stabilitatea regională și globală.
Iar lecția acestor zile este că nu se poate trata cu ele „business as usual“, în speranța că acestea vor deveni mai rezonabile. Este o lecție amară, pe care Occidentul trebuie să o învețe, alături de „de-putinizarea“ propriilor societăți.
