Un grup de femei provenite dintr-o zonă dominată de etnici hazara din vestul Kabului au ieşit la protest împotriva noului guvern, conform unor înregistrări video de pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.
În înregistrări se vede cum protestatarele strigă „Un guvern fără femei va cădea”, în timp ce mărşăluiesc prin oraş. Unele aveau pancarte pe care era scris „Muncă, educaţie şi libertate”.
Talibanii şi-au anunţat marţi guvernul provizoriu, fără nicio femeie ministru. De asemenea, din guvern nu face parte niciun membru al grupului etnic hazara, al treilea din Afganistan, persecutat de talibani în perioada cât aceştia s-au aflat la putere la sfârşitul anilor 1990.
Citește: Un profesor de la UMF București îndeamnă studenții să nu poarte mască. „E un instrument al fricii”
Media locale au încetat să mai relateze despre protestele de stradă de când talibanii au reţinut pentru scurt timp un grup de jurnalişti care acopereau marţi o demonstraţie împotriva amestecului Pakistanului în Afganistan.
Militanţii islamişti au reprimat violent marţi proteste în unele oraşe afgane, printre care Herat, Ghazni şi Faizabad.
Cel puţin doi protestatari au fost ucişi şi alţi şapte răniţi în provincia Herat din vestul ţării după ce talibanii au deschis focul pentru a-i dispersa pe manifestanţi, a declarat pentru DPA un locuitor din Herat, Najibullah Sahi.
Citește și: Interlopul Geamai, fost hoț de cai, turnat de iubită după ce-a bătut-o. Armele, îngropate la palat
Mai mulţi protestatari au fost arestaţi la Ghazni, a confirmat un fost oficial local.
Un purtător de cuvânt al talibanilor, Suhail Shaheen, le-a spus miercuri reporterilor pe un grup de WhatsApp că cei care vor să organizeze demonstraţii paşnice pot face asta după ce primesc permisiunea autorităţilor.