Liderii europeni pot continua să plătească în euro sau dolari încă o lună, deoarece plățile pentru gazele livrate în Europa în aprilie nu sunt scadente până la sfârșitul lunii pe unele contracte, iar pe altele, până la începutul lunii mai, potrivit Daily Mail, care citează surse europene. Președintele rus nu a dat nicio declarație în legătură cu oprirea aprovizionării.
Șantajul președintelui rus că de vineri se anulează contractele celor ce nu plătesc în ruble a reușit să ridice moneda rusească în mod artificial. Joi seară, după discursul lui Putin, rubla a revenit la nivelul de dinainte de război, tranzacționându-se la 82,75 ruble pentru un dolar.
Europa depinde energetic de Rusia, 40% din necesarul de gaze provenind de aici. Dacă Moscova va închide robinetele, s-ar putea declanșa o serie de neplăceri, ca lipsuri de aprovizionare, închiderea unor fabrici și costurile mari ale energiei, potrivit analiștilor economici.
Continuarea achiziției de petrol și gaze de către Europa, care costă UE în jur de 266 de milioane de lire sterline pe zi, subminează grav sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, deoarece achizițiile îi oferă Moscovei valuta cu care Kremlinul poate susține economia și moneda, precum și finanțarea războiului.
Exporturile de energie constituie principalul element de șantaj al lui Putin pentru a riposta împotriva sancțiunilor occidentale impuse băncilor, companiilor, oamenilor de afaceri și asociaților Kremlinului și din Rusia.
În remarcile televizate, Putin a îndemnat cumpărătorii străini de gaz rusesc să-și deschidă conturi de ruble în băncile rusești. Din aceste conturi se vor face plăți pentru gazul livrat începând de mâine”, 1 aprilie.
Citește și
Sancțiunile demilitarizează Rusia. Fără armată, fără "night vision" și fără piloți
„Statele neprietenoase” resping șantajul Rusiei „ruble contra gaz”. Putin poate să și le țină
Companiile și guvernele occidentale au respins schimbarea termenilor contractelor de furnizare de gaze ce implică schimbarea monedei de plată.
Majoritatea cumpărătorilor europeni folosesc euro. Executivii spun că ar dura luni de zile sau mai mult pentru a renegocia termenii.
Plata în ruble ar reduce impactul restricțiilor occidentale asupra accesului Moscovei la rezervele sale valutare.
Între timp, statele europene au lucrat pentru a-și asigura aprovizionarea alternativă, dar având în vedere piața globală deja strânsă, au puține opțiuni.
Statele Unite au oferit mai mult gaz natural lichefiat (GNL), dar nu suficient pentru a înlocui Rusia.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că Rusia nu a reușit să împartă Europa și a subliniat că aliații occidentali sunt hotărâți să nu fie „șantajați” de Rusia.
Berlinul a declarat că va continua să plătească pentru importurile de energie din Rusia în euro.
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a declarat că Franța și Germania se pregătesc pentru un posibil scenariu în care fluxurile de gaze rusești ar putea fi oprite.