Putin salută contribuţia lui Prigojin la ofensiva din Ucraina, ”în pofida erorilor”. Ce promite

DE Alin Crișan | Actualizat: 24.08.2023 - 20:32
Putin salută contribuţia lui Prigojin la ofensiva din Ucraina, ”în pofida erorilor” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Putin salută contribuţia lui Prigojin la ofensiva din Ucraina, ”în pofida erorilor” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Preşedintele rus a salutat "contribuţia" lui Prigojin la ofensiva rusă în Ucraina, "în pofida erorilor" lui, şi a promis că "va duce până la capăt" ancheta asupra prăbuşirii avionului său.

SHARE

Vladimir Putin a exprimat joi condoleanţe familiei lui Evgheni Prigojin, la o zi după ce avionul în care s-ar fi aflat şeful grupului de mercenari Wagner s-a prăbuşit fără a exista supravieţuitori, la două luni după revolta eşuată a lui Prigojin împotriva conducerii armatei ruse.

Putin salută contribuţia lui Prigojin la ofensiva din Ucraina, ”în pofida erorilor”

Prigojin "era un om cu un destin complicat, care a comis grave erori în viaţa sa, dar care obţinea rezultatele necesare", a declarat Putin în timpul unei reuniuni retransmise la televiziune, exprimând "sincere condoleanţe" apropiaţilor celor care au murit în urma prăbuşirii avionului.

Citește și: Tot mai mulți turiști cad victime ale munților pentru că pleacă neechipați. Care e ținuta corectă

"Este vorba de persoane care au adus o contribuţie semnificativă la efortul nostru comun" în Ucraina, unde Rusia duce o ofensivă militară din februarie 2022, a continuat Vladimir Putin.

Evocând ancheta asupra cauzelor accidentului, lansată de autorităţile ruse, preşedintele Putin a promis că o va duce "în integralitatea sa şi va ajunge la o concluzie".

"Vom vedea ce vor spune anchetatorii într-un viitor apropiat. Expertiza este în curs, o expertiză tehnică şi genetică. Aceasta va lua ceva timp", a mai spus Vladimir Putin.

Autorităţile ruse nu au avansat până acum nicio pistă pentru a explica prăbuşirea, miercuri, la începutul serii, a avionului privat în care se aflau, potrivit aviaţiei civile ruse, Prigojin, mâna sa dreapta Dmitri Utkin şi alţi responsabili ai Wagner.

În accident, care a alimentat speculaţii în ceea ce priveşte asasinarea celui care a devenit duşman al Kremlinului după revolta eşuată din iunie, au murit 10 pasageri, potrivit autorităţilor.

Citește și: Legenda „Îngerilor Negri” care a băgat spaima în oameni. Copiii nu aveau voie pe stradă noaptea

Vladimir Putin l-a descris joi pe Evgheni Prigojin drept un om de afaceri talentat, pe care el îl cunoştea "de la începutul anilor 1990". Însă, în timpul revoltei din iunie, Putin îl calificase pe Prigojin drept "trădător".

Potrivit lui Vladimir Putin, şeful grupului Wagner "se întorcea din Africa" în ziua prăbuşirii avionului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te