Declarațiile au fost făcute marți de președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul ceremoniei de înmânare a scrisorilor de acreditare a mai multor ambasadori la Moscova, inclusiv a ambasadorului R. Moldova, Vladimir Golovatiuc.
„Vom promova în continuare identificarea unei soluții juste pentru problema transnistreană. Pledăm pentru găsirea unui consens privind un statut special, fiabil și garantat al Transnistriei, respectând în același timp suveranitatea și asigurând integritatea teritorială a R. Moldova”, a spus Putin, potrivit TASS.
Ambasadorul american la Chişinău, Dereck Hogan, a declarat, tot marţi, că Statele Unite ale Americii acordă o mare atenţie rezolvării conflictului transnistrean, subliniind în acest sens că Transnistria trebuie să se afle sub controlul administrativ al Chişinăului, al Guvernului Republicii Moldova.
Citește și
Afacerile oligarhilor transnistreni în Germania
VIDEO Transnistria a ascuns că vaccinurile distribuite medicilor sunt donate de România
„Noi susţinem reintegrarea totală a Transnistriei în Republica Moldova. Un factor pentru rezolvarea conflictului ţine de consolidarea unei abordări în Republica Moldova, întrucât în dreapta Nistrului sunt multe abordări, dar trebuie să se formeze o singură strategie”, a subliniat Hogan, adăugând că, după alegerile anticipate din 11 iulie se va forma un guvern care va avea susţinerea majorităţii în Parlament, iar acest fapt va impulsiona rezolvarea conflictului de pe Nistru.
La sfârşitul lunii mai este programată o întâlnire Formatului 5+2 (Republica Moldova, partea trasnistreană, Rusia, Ucraina, OSCE, plus UE şi SUA, ca observatori) pentru a discuta problema transnistreană şi a conferi un nou impuls relansării dialogului între Tiraspol şi Chişinău.