Numai Statele Unite au cheltuit 44,2 miliarde de dolari pentru programul lor nuclear anul trecut, cu 12,7% mai mult faţă de anul precedent, iar China a cheltuit 11,7 miliarde de dolari (+10,4%), potrivit acestui raport publicat marţi.
Bugetele alocate armelor nucleare de Rusia (8,6 miliarde), Franţa (5,9 miliarde) şi Marea Britanie (6,8 miliarde) au crescut uşor, adaugă ICAN, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2017 după ce a lucrat neobosit la tratatul pentru interdicţia armelor nucleare, ratificat de 59 de ţări, dar de niciuna dintre puterile nucleare.
Pakistanul a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pe arme nucleare, faţă de 1 miliard de dolari cu un an mai înainte, în timp ce India şi-a redus cheltuielile în acest sector la 2,3 miliarde (de la 2,5 miliarde în 2020), potrivit raportului.
Citește și: DOCUMENT Reguli la Evaluarea Națională: cum rezolvi subiectele, ce poți lua în penar, cum redactezi
Israelul, care nu a recunoscut oficial niciodată că deţine bomba nucleară, i-a alocat 1,2 miliarde, ca şi anul precedent, potrivit ICAN, care evaluează la 642 milioane de dolari bugetul pe care Coreea de Nord l-a consacrat în 2021 programului său nuclear, faţă de 700 de milioane în 2020.
Citește și: VIDEO Prima navă fără pilot are 88 metri. Transportă drone și e folosită de China în scop militar
Banii contribuabililor au fost folosiţi pentru a atribui noi contracte companiilor private (30,2 miliarde de dolari în total), pentru ca ele să modernizeze arsenalele nucleare ale marilor puteri, iar aceste companii private au achiziţionat la rândul lor serviciile centrelor de reflecţie şi ale grupurilor de presiune pentru a apăra utilitatea armelor nucleare, adaugă ONG-ul, care denunţă un cerc vicios pro-nuclear, potrivit Agerpres.
"Acest raport arată că armele nucleare nu servesc la nimic", a comentat Alicia Sanders-Zakre, coordonator de cercetare la ICAN. "Ţările cu arme nucleare au cheltuit cu 6,5 miliarde de dolari mai mult în 2021 şi nu au fost capabile să oprească o putere nucleară să declanşeze un război în Europa", a estimat ea, referindu-se la invazia Ucrainei de către Rusia.
"De aceea avem nevoie de dezarmare nucleară multilaterală mai mult ca niciodată", a adăugat ea.