Analiștii de securitate și foștii oficiali au spus că daunele pe care Israelul le-a provocat Hezbollah-ului, o miliție susținută de Iran, au lipsit Teheranul de o mare parte din forța de descurajare împotriva unui atac mai amplu israelian.
Israelul are acum o mână mai liberă pentru a răspunde cu forță barajului de rachete al Iranului de marți mai mult decât a făcut-o în aprilie, spun analiștii de securitate și foștii oficiali, când represaliile sale pentru atacul anterior iranian a fost o lovitură în mare parte simbolică împotriva unei instalații de apărare aeriană din Iran.
Citește și: Mari companii aeriene suspendă zborurile către Israel până la sfârșitul anului
În aprilie, Israelul era îngrijorat de faptul că un răspuns exagerat ar putea determina Iranul să ordone milițiilor pe care le sprijină - în special Hezbollah din Liban - să riposteze cu un atac de mare intensitate, scrie NYT.
Război în Orientul Mijlociu cu un Hezbollah decapitat. Israelul calculează cât de dur lovește Iranul
Acum, situația s-a schimbat simțitor în favoarea Israelului. Hezbollah este paralizat după atacurile devastatoare israeliene de săptămâna trecută asupra țintelor din Beirut și sudul Libanului, lăsând Iranul fără capacitatea de a lansa un atac amplu asupra Israelului, potrivit Danny Citrinowicz, un ofițer de informații israelian pensionat. „Israelul are mult mai mult frâu liber în contextul iranian decât în aprilie, deoarece, în esență, nu există mai există pericolul ca Hezbollah să intre în luptă.(...) Se pare că suntem la începutul unei confruntări puternice între noi și iranieni.(...) Acțiunea Israelului va declanșa aproape sigur un alt răspuns iranian.(...) Aceasta este o escaladare al cărei sfârșit este greu de prevăzut”, a spus Citrinowic.
Citește și: Libanul, „sigilat” de Israel. „Nu trece nicio armă din Siria și Iran, distrugem tot”
La rândul lui, Naftali Bennett, un fost prim-ministru israelian, a scris pe rețelele de socializare că Israelul se confruntă cu „cea mai mare oportunitate din ultimii 50 de ani” de a schimba fața regiunii. „Trebuie să acționăm acum pentru a-i distruge (Iranului-n.red) proiectul nuclear, pentru a le distruge principalele instalații energetice și pentru a lovi în mod critic acest regim terorist”, a spus Bennett. „Tentaculele acelei caracatițe sunt grav rănite – acum este momentul să țintim capul”, a adăugat el.