Republicanii și-au atins obiectivele, dar vin vremuri grele pentru Trump

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 19.11.2018 - 17:13

Partidul președintelui SUA și-a consolidat poziția în Senat, dar a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanților. Obținerea unui nou mandat de către Trump va fi mai dificilă.

SHARE

„Succes fantastic în această seară. Vă  mulţumesc tuturor“. Asta a scris pe Twitter președintele SUA, în primul său mesaj public de după alegerile de la jumătatea mandatului (mid-terms), desfășurate pe 6 noiembrie.

Donald Trump a exagerat. În stilul său caracteristic. „Fantastic“ pentru el și Partidul Republican ar fi fost dacă ar fi păstrat controlul și în Camera Reprezentanților, nu doar în Senat. 

Este însă un rezultat foarte bun pentru Donald Trump. Nu neapărat pentru că a câștigat, ci pentru că nu a pierdut foarte mult. Majoritatea președinților americani au pierdut controlul Camerei Reprezentanţilor după doi ani de mandat, în condițiile în care se pun în joc toate cele 435 de mandate. Donald Trump a pierdut foarte puțin, comparație cu predecesorii săi. 

O statistică prezentată de prestigiosul cotidian The New York Times, ce conține informații din 1946 încoace, este foarte relevantă în context. Donald Trump este președintele al cărui partid a pierdut cele mai puține mandate în Camera Reprezentanților: 26. El este la egalitate cu Ronald Reagan. Comparativ, Barack Obama, predecesorul lui Trump, a pierdut 63 de mandate în Cameră. În 2010. Şi tot a câştigat, doi ani mai târziu, al doilea mandat de preşedinte. 

Ierarhia arată astfel: Obama - 63 mandate pierdute, Clinton - 52, Eisenhower - 48, Ford/Nixon - 48, Johnson - 47, Truman - 45, Bush - 30, Truman - 29, Reagan- 26, Trump - 26. 

Mai mult, este pentru a cincea oară în ultimul secol când partidul președintelui în exercițiu reușește să păstreze controlul unei camere a Congresului, în alegerile de la jumătatea mandatului. Recent, s-a mai întâmplat acest lucru în timpul lui Bill Clinton, George W. Bush (în 2002, după atentatele de la 11 septembrie 2011) și Barack Obama.

Poziție consolidată în Senat

Potrivit rezultatelor parțiale, republicanii au câștigat 51 de mandate în Senat din 100. Cu două mandate în plus față de fosta legislatură. 

Cât de importantă este însă performanța conservatorilor lui Trump la Senat. În primul rând, anul acesta s-au organizat alegeri pentru doar 35 de mandate de senatori din 100. Nu mai puțin de 42 de senatori republicani din 49 nu au intrat în cursă. În plus, s-au organizat alegeri în multe circumscripții dominate de conservatori, astfel că reconfirmarea acestora pe mandate nu a fost dificilă. 

Nu mai puțin de 23 de senatori democrați din 48 și-au pus mandatele la bătaie. Doar 21 dintre ei au fost reconfirmaţi în funcții, astfel că Partidul Democrat a obținut cu 2 mandate mai puțin. Trei mandate nu au fost încă atribuite.

La Senat, republicanii au pierdut votul popular în fața democraților. În sistemul politic american, menit a asigura reprezentare politică echitabilă tuturor statelor, având în vedere că populația este mai concentrată în statele situate pe coastă, și a evita astfel dictatura majorității, faptul că republicanii au pierdut nu garantează succesul democraţilor în alegerile viitoare. Și Donald Trump a ajuns președinte, desi Hillary Clinton a luat mai multe voturi.

Concret, Partidul Republican a luat 34,2 milioane de voturi (41,1%). Democrații au obținut 47,6 de milioane de voturi (57,3 %). Nu avem de-a face o mare victorie democrată. O bună parte din alegătorii republicani nu au votat pentru Senat în aceste alegeri, deoarece deoarece în circumscripţiile lor nu s-au organizat alegeri pentru acestă cameră.  

Mult mai relevant este votul popular pentru Camera Reprezentanților, pentru care s-au organizat alegeri în toate circumscripțiile electorale. Și aici democrații au avut câștig de cauză în fața republicanilor: 53% vs. 48,2%. Altfel spus: 53 de milioane de voturi față de 48,2 milioane de voturi. 

În materie de mandate în Camera Reprezentanților, democrații și-au adjudecat 226, față de 198 ale republicanilor. Adică cu 28 de mandate mai mult. 

În alegerile de la jumătatea mandatului au fost puse la bătaie și 36 posturi de guvernatori, din totalul de 50. Nu s-au organizat alegeri pentru 14 mandate (7 deținute de republicani, 7 ale democraților).

După alegerile de marți, republicanii au 26 de mandate de guvernator (au pierdut 6 mandate), iar democrații 23 (au câștigat 7 mandate). A rămas de validat un singur mandat. 

Cum îl poate afecta pe Trump rezultatul alegerilor

Sub controlul democraților, Camera Reprezentanților se poate opune mai viguros modificărilor aduse legislației anti-imigrație, modificările aduse de republicani legii Obamacare pot fi anulate, reducerile operate de republicani programelor sociale pot fi anulate, scrie Anthony Zurcher, de la BBC.

Lidera democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, cu șanse să devină președinte al acesteia, a anunțat deja prioritățile legislative ale partidului său: un pachet legislativ în domeniul eticii guvernamentale și unul referitor la reforma electorală.

O veste proastă pentru Trump este că președinte al Comitetului pentru Informații al Camerei Reprezentanților, comitet care anchetat posibilul amestec al Rusiei în alegerile din 2016, va deveni Adam Schiff, un adversar redutabil al lui Trump. El a promis că se va uita cu mai multă atenție şi la afacerile președintelui și ale familiei sale.

Președintele SUA este conștient că vin vremuri grele și încearcă să se pună la adăpost. Pentru a-și asigura spatele în problema rusească, Trump i-a cerut Procurorului General al SUA, Jeff Sessions, să demisioneze, iar acesta a acționat în consecință. Liderul de la Casa Albă l-a numit interimar pe șeful de cabinet al acestuia, Matthew Whitaker.

În vârstă de 71 de ani, Jeff Sessions a ieșit din grațiile lui Donald Trump în momentul în care s-a recuzat de la coordonarea anchetei referitoare la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016. Decizia sa a făcut posibilă numirea procurorului special Robert Mueller. 

Procurorul Robert Mueller îi este subordonat direct lui Rod Rosenstein, adjunctul procurorului general. „Aş putea să-i concediez pe toţi chiar acum, dar nu vreau să o opresc (ancheta - n. red.) fiindcă politic nu îmi place să o opresc“, a declarat la un moment dat președintele SUA.

Cu câteva ore înainte de a-i cere demisia lui Sessions, Trump anunțase că nu vor avea loc schimbări „monumentale“ în administraţie după alegerile de la jumătatea mandatului. „Îi mulţumim procurorului general Jeff Sessions pentru serviciile sale şi-i urăm bine!“, a scris Trump pe Twitter.

Nancy Pelosi a scris pe Twitter că destituirea lui Sessions este „o încercare flagrantă“ de a submina ancheta legată de Rusia și i-a cerut lui Whitaker să nu se implice în acest dosar. „Congresul trebuie să acţioneze imediat pentru a apăra statul de drept şi integritatea anchetei“, a susținnut Pelosi.

În replică, Trump a anunțat că va adopta o „poziție de război“ împotriva democraților, dacă aceștia se vor folosi de controlul exercitat în Cameră pentru a-i investiga relațiile financiare și politice. Adversarii săi au anunțat deja că vor lua totul la puricat, de la impozitele lui Trump, până la legăturile sale cu Rusia.

Mai mult, după ce Jeff Sessions a fost concediat, democrați din Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților au anunțat că va exista o investigație și asupra acestei mutări, de îndată ce noul Congres va intra oficial în pâine, pe 3 ianuarie 2019.

Alți membri ai Administrației Trump pot fi, de asemenea, luați în vizor. Secretarul de Interne, Ryan Zinke, ar putea fi destituit, în urma acuzațiilor că a luat decizii oficiale în interesul său de afaceri, scrie Washington Post. 

„Mai este și perspectiva punerii sub acuzare (impeachment) a președintelui. Este nevoie de o majoritate simplă în Camera Reprezentanților care să întreprindă primul pas pentru a înlătura un președinte, iar acum democrații au această majoritate. Dacă raportul Procurorului Special, Robert Mueller, va sublinia o eventuală înțelegere între Rusia și echipa de campanie a lui Donald Trump din 2016, s-ar putea ajunge aici. Raportul ar putea deveni public în următoarele săptămâni sau luni“, punctează și BBC.

Vestea bună pentru Donald Trump este că majoritatea din Senat îi va permite să numească, în următorii doi ani, magistrați cu vederi conservatoare în posturi importante din Justiţie. Deja a instalat în funcții 84 de judecători, inclusiv doi la Curtea Supremă. De asemenea, președintele SUA va putea desemna sau înlocui funcționari de rang înalt, fără teama că ar putea fi blocat sau întârziat de democrați. 

Șansele lui Trump la un nou mandat

Rezultatul în alegerile de la jumătatea mandatului ar putea avea implicații asupra șanselor lui Donald Trump de a-și reînnoi mandatul în 2020.

În ultimii doi ani, Trump a guvernat cu scopul de a-și satisface propriul electorat pe teme referitoare la comerț, imigrație, politică externă etc. „Spre deosebire de predecesorii săi, el a făcut puțin efort pentru a-și lărgi bazinul electoral de încredere la nivel national“, scrie BBC. 

Cu toate acestea, scrie The New York Times, Partidul Republican a obținut victorii împortante în alegerile pentru funcțiile de guvernator, poziții foarte importante peste doi ani. Candidații republicani au păstrat controlul în Florida, Ohio și Iowa, trei „swing states“ care ar putea fi cruciale în alegerile prezidențiale din 2020.

În Florida a ieșit învingător republicanul Ron DeSantis, un susținător al președintelui Donald Trump. El l-a împiedicat pe Andrew Gillum, primarul orașului Tallahassee, să devină primul guvernator de culoare al statului său. 

În Ohio, republicanii au învins prin Mike DeWine, procurorul general al acestui stat, care l-a învins pe Richard Cordray. În Iowa, guvernatorul republican Kim Reynolds l-a depășit pe democratul Fred Hubbell, un bogat om de afaceri.

Totuși, unele state care au votat în mod covârșitor în favoarea lui Donald Trump, la prezidențialele din 2016,  nu au sprijinit candidații Partidului Republican. Statul Illinois - cu aproape 13 de milioane de locuitori și cel de-al treilea cel mai mare oraș al țării, Chicago - a trecut sub guvernarea democratului JB Pritzker. 

În contrapartidă, democrații i-au deposedat pe republicani de controlul în șapte state, inclusiv în Wisconsin și Kansas, o victorie surprinzătoare într-o fortăreață republicană de mult timp. Aici, Kris
Kobach, protejat al lui Donald Trump, a pierdut cursa de guvernator la distanță mare de voturi.

De asemenea, democrații au preluat posturile de guvernatori și în Nevada, Illinois, Michigan, New Mexico și Maine. 

Rezultatul alegerilor demonstrează că Donald Trump a pierdut alegători în state precum Arizona, Pennsylvania și Michigan, față de momentul prezidențialelor dn 2016. Dacă această tendință continuă, Trump ar putea avea dificultăți să câștige și în 2020, pentru a-și asigura un nou mandate, notează The New York Times. 

Foarte interesant este că, în mare parte, victoria Partidului Democrat la Camera Reprezentanților s-a datorat și alegătorilor din suburbii, educați și cu venituri medii și mari, care obișnuiau să voteze cu republicanii, dar care s-au alarmat în fața politicii și retoricii lui Donald Trump. 

Așa s-a întâmplat în unele zone  din statul Virginia, unde circumscripții din apropierea Washingtonului sau Richmond-ului au căzut în mâinile democraților, remarcă BBC. O astfel de situație a fost întâlnită în mai multe state, unele dintre ele constituind o surpriză, cum este cazul Illinois, Texas sau Pennsylvania. Un semn rău pentru prezidențialele din 2020.

Cea mai dură înfrângere suferită de republicani a fost în nord-est. Numărul republicanilor reprezentanți ai statului New Jersey în Congres a scăzut de la 5 la 2, posibil chiar la unul singur, după rezultatele finale. 

În New York, statul președintelui Donald Trump, alegătorii l-au dat afară din Congres și pe ultimul republican, care a pierdut cursa electorală dintr-o circumscripție din celebra metropolă americană. De altfel, în șase state din nord-est, republicanii au șanse la un singur reprezentant, dar soarta atârnă încă de un fir de păr și va fi decisă după validarea tuturor mandatelor din Camera Reprezentanților. 

În Vermont, Bernie Sanders, fost contra-candidat al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate din 2016, a fost reales senator, după ce a candidat ca independent.   

Speranțele democraților au eșuat lamentabil

În alegerile pentru Congres însă, „trei mari speranțe ale democraților“, cum i-a numit postul de televiziune CNN, au suferit înfrângeri usturătoare. Este vorba de sus-menționatul Andrew Gillum, Stacey Abrams și Beto O’Rourke. Acesta din urmă a fost învins de Ted Cruz, care și-a recâștigat mandatul de senator  în Texas, și grație sprijinului pe care i l-a dat Donald Trump. 

Înfrângerea lui O’Rourke este cu atât mai usturătoare cu cât a fost vehiculat drept posibil contracandidat al lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2020. 

Noile staruri ale democraților sunt Gretchen Whitmer, noul guvernator al statului Michigan, Jared Polis, primul guvernator homosexual din istoria Americii, învingător în Colorado, și Michelle Lujan Grisham, noul guvernator al statului New Mexico. 

Numărul femeilor care au candidat în alegerile din acest an a fost un record. Foarte multe dintre ele au și câștigat, stabilind, de asemenea, un record. În alegerile de la jumătatea mandatelor, nu mai puțin de 107 femei au reușit să intre în Congres. 

Printre acestea, primele două femei musulmane alese în Camera Reprezentanților (Rashida Tlaib din Michigan și Ilhan Omar din Minnesota); cea mai tânără femeie aleasă vreodată la Congres, [Alexandria Ocasio-Cortez din New York], precum și primele femei amerindiene, [Debra Haaland din New Mexico și Sharice Davids din Kansas]. De menționat în context și victoria lui Jared Polis în Colorado, devenit primul guvernator homosexual din istoria SUA.

Candidata transsexuală Christine Hallquist (Partidul Democrat) a fost învinsă, însă, în Vermont, de guvernatorul republican în exerciţiu, Phil Scott. 


Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te