Reuniunea Consiliului Naţional al Rectorilor de la Iași. A fost adoptată o rezoluţie în şapte puncte

DE Daniel Toșa | Actualizat: 11.04.2022 - 14:15
Reuniunea Consiliului Naţional al Rectorilor de la Iași. A fost adoptată o rezoluţie în şapte puncte/FOTO: ziaruldeiasi.ro
Reuniunea Consiliului Naţional al Rectorilor de la Iași. A fost adoptată o rezoluţie în şapte puncte/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Peste 70 de rectori de universităţi s-au reunit la Politehnica ieşeană în ultimele trei zile. La întâlnire a participat şi ministrul Educaţiei, dar şi cel al Cercetării. A fost adoptată o rezoluţie în şapte puncte, care ar urma să aducă schimbări importante.

SHARE

Printre concluziile reuniunii Consiliului Naţional al Rectorilor, care a fost organizată la Iaşi de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” în perioada 7 - 10 aprilie, se numără şi elaborarea unei noi legi a Învăţământului Superior, care să fie şi în linia proiectului Administraţiei Prezidenţiale - România Educată.

Citește și: EXIT POLL Macron, pe primul loc la alegerile din Franța cu 28%. Le Pen a intrat în turul al doilea

Rectorii au dezbătut alături de secretari de stat şi doi miniştri: Sorin Cîmpeanu, de la Educaţie, şi Marcel Boloş, de la Cercetare, Inovare şi Digitalizare, cât şi alături de Ligia Deca, consilier prezidenţial. 

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te