Ministrul a reafirmat că nu intenționează să demisioneze după atacul cu cuțitul care a avut loc joia trecută chiar în sediul Poliției din centrul Parisului, atac care s-a soldat cu uciderea a trei polițiști și a unui angajat civil al instituției. Într-o declarație la postul de radio France Inter, reprezentantul guvernului a susținut că, din 2003 și până acum, în jur de 59 de atacuri teroriste au fost prevenite de poliție, trei doar în acest an.
Castaner a răspuns astfel liderilor opoziției care i-au cerut demisia duminică. Ministrul a recunoscut însă că autoritățile au ratat mai multe oportunități de prevenire a atacului care a avut loc săptămâna trecută chiar în sediul Poliției.
Mickael H, un IT-ist în vârstă de 45 de ani care era specialist în domeniul securității, a ucis trei ofițeri și un funcționar înainte de a fi împușcat mortal de un alt polițist.