România, în discursul lui Macron: Rusia a transformat conflictul ucrainean într-un conflict mondial

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 06.03.2025 - 07:44
România, în discursul lui Macron: Rusia a transformat conflictul ucrainean într-un conflict mondial Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
România, în discursul lui Macron: Rusia a transformat conflictul ucrainean într-un conflict mondial Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)

Emmanuel Macron a afirmat miercuri, într-un discurs televizat adresat națiunii, că va organiza săptămâna viitoare, la Paris, o întâlnire a șefilor de stat major din țările pregătite se ofere Ucrainei garanții de securitate.

SHARE

Emmanuel Macron a afirmat miercuri, într-un discurs televizat adresat națiunii, că "ameninţarea rusă există" şi "ne afectează fără să cunoască frontiere", relatează Le Figaro"În faţa acestei lumi a pericolului, a rămâne spectator ar fi o nebunie", a avertizat preşedintele Franţei.

Franţa îi va reuni săptămâna viitoare la Paris pe şefii de stat major din ţările pregătite să garanteze o pace viitoare în Ucraina, a anunţat Emmanuel Macron în discursul adresat francezilor.

Pacea în Ucraina "va implica, probabil, şi desfăşurarea de forţe europene. Acestea nu ar merge să lupte astăzi, nu ar merge să lupte pe prima linie a frontului, dar ar fi acolo, dimpotrivă, odată cu semnarea păcii, pentru a-i garanta respectul deplin.

România, în discursul lui Macron: Rusia a transformat conflictul ucrainean într-un conflict mondial

De săptămâna viitoare, îi vom reuni la Paris pe şefii de stat major din ţările care doresc să-şi asume responsabilităţile în acest sens", a declarat preşedintele francez.

Emmanuel Macron a afirmat, de asemenea, că doreşte "să deschidă dezbaterea strategică" privind protecţia Europei prin arma nucleară franceză, amintind totodată că decizia de a recurge la aceasta a fost "întotdeauna şi va rămâne în mâinile preşedintelui Republicii".

"Răspunzând apelului istoric al viitorului cancelar german (Friedrich Merz, n.red.), am decis să deschid dezbaterea strategică privind protecţia aliaţilor noştri de pe continentul european prin forţa noastră de descurajare.

Citește și: Putin vrea să-l aducă pe Trump la masa dictatorilor. Vrea să medieze negocieri între SUA și Iran

Orice s-ar întâmpla, decizia a fost şi va rămâne întotdeauna în mâinile preşedintelui Republicii, comandantul forţelor armate", a precizat preşedintele francez în cadrul discursului televizat.

"Rusia a transformat deja conflictul ucrainean într-un conflict mondial. Rusia președintelui Putin încălca frontierele noastre pentru a asasina opozanți, manipula alegerile în România și în Republica Moldova, organiza atacuri cibernetice împotriva spitalelor noastre pentru a le bloca funcționarea", a mai declarat Macron.

Umbrela nucleară ar putea fi extinsă în Europa

Subliniind că Franţa se află într-o poziţie unică în Europa datorită capacităţii sale de descurajare nucleară, Macron a declarat că este deschis să discute despre extinderea acestei protecţii la aliaţii europeni. El a adăugat că decizia finală privind armele nucleare va rămâne preşedintelui francez.

Citește și: Operatorul de sateliți Eutelsat asigură internet la Marea Neagră pentru Ucraina. Musk pierde

Disuasiunea nucleară franceză se bazează pe capacităţi aeriene şi navale, avioanele de luptă Rafale şi submarinele nucleare fiind capabile să lovească în orice moment, dar doar la instrucţiunile preşedintelui francez.

În primele zile ale Războiului Rece, fostul preşedinte Charles de Gaulle a dezvoltat o forţă de descurajare nucleară care a fost concepută pentru a fi complet independentă de cele două puteri dominante ale vremii, Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te