Autoritatea Vamală Bulgară controlează mai dur la granița cu România, dar și în țară tocmai pentru a impresiona Austria și a intra mai repede în Schengen și cu granițele terestre.
Verificările sunt în conformitate cu angajamentul Bulgariei şi României faţă de Austria de a spori controalele la frontierele lor terestre.
Urmarea este devastatoare pentru România. Înăsprirea controalelor de către Bulgaria și desfășurarea lor pe o perioadă mai îndelungată face ca multe camioane românești să aștepte și o săptămână în vamă la Ruse sau Giurgiu.
În acest context, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România face apel pentru ca autoritățile române să intervină pentru a opri abuzurile de la granița bulgaro-română unde camioanele românești aștepată și o săptămână ca să treacă.
Citește și: EXCLUSIV Prețul plătit ca să intrăm în Schengen. 8.000 de migranți ilegali rămân în România
România, victima dorinței Bulgariei de a fi în Schengen. De ce sunt oprite camioanele 7 zile la Ruse
"UNTRR a sesizat această problemă încă de la începutul anului Comisiei Europene precum și autorităților relevante din România și Bulgaria.
Autoritățile bulgare își mențin practicile de a imobiliza timp de 7 zile vehiculele care transportă marfă pentru Austria.
Citește și: Cum sună „ultimatumul” Austriei pentru ca România să preia migranți pentru Schengen: Aveți 3 zile...
Menționăm că această practică nu vizează doar autovehiculele înmatriculate în România, ci toate autovehiculele care transportă mărfuri către Austria.
De la începutul acestui an, situația timpilor de așteptare la frontiera României cu Bulgaria s-a înrăutățit semnificativ, din cauza intensificării controalelor autorităților bulgare pentru mărfurile care circulă din și către Austria în toate punctele de trecere a frontierei BG-RO”, a semnalat Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România.
Unui transportator român din Giurgiu nu i se permite să treacă frontiera pentru că are camionul încărcat cu mărfuri pentru Austria, dar nu este lăsat să treacă nici măcar cu capul tractor fără remorcă, doar pentru a ajunge la domiciliul său din Giurgiu, mai spun cei din UNTRR.
Am intrat parțial în Schengen, dar „cozile” rezistă
Newsweek a scris, încă din ianuarie, că România va plăti scump încercarea Bulgariei a intra pe sub pielea Austriei și de a adera mai rapid la Schengen.
Scriam atunci că România a intrat în Schengen, dar cozile la granițe vor fi și mai mari, cel puțin la sud. Vinovată este Bulgaria care a decis să înăsprească toate controalele la granițe, inclusiv la cele cu România. Vezi LINK de mai jos.
Citește și: România intră în Schengen, dar cozile la graniță vor fi și mai mari. De ce e „vinovată” Bulgaria?
Austria și-a dat acordul să intrăm parțial în Schengen, dar există câteva condiții draconice pe care România și Bulgaria trebuie să le îndeplinească, mai ales în vederea aderării cu frontiere terestre.
Presa bulgară a fost mai realistă și vorbește de un adevărat ultimatum dat de Austria pentru ca România și Bulgaria să accepte migranți. Cu termene clare. Citește mai jos pe larg despre condiții de intrare ale României în Schengen.
Citește și: Cum sună „ultimatumul” Austriei pentru ca România să preia migranți pentru Schengen: Aveți 3 zile...