Ruinele unui sat au ieșit la iveală din cauza secetei. Se întâmplă într-o țară din Europa. Cum s-a ajuns la secetă și ce temperaturi sunt acum acolo.
Ruinele unui sat au ieșit la iveală
Ruinele unui sat antic au reapărut în Spania. Situat în ceea ce este acum rezervorul Sau din Catalonia, acest sat, acum şters de pe hartă, este vizibil din cauza scăderii nivelului apei care afectează nordul ţării. O situaţie excepţională pentru această perioadă a anului, scrie Le Figaro.
Citește și: Fermierii români se plâng de „marfa” din Ucraina: „Preţ mult mai mic, calitate discutabilă”
În imaginile transmise de Agenţia de presă catalană la 1 februarie, locuinţele aparţinând municipalităţii Saint Romà de Sau, împreună cu biserica sa din secolul al XI-lea, au ieşit complet la suprafaţă.
Această clădire este folosită ca indicator al nivelului de secetă din regiune. Atunci când este vizibil doar vârful turnului bisericii, rezervorul de Sau este plin. Dar atunci când clădirea este complet deschisă la vedere, indică o lipsă alarmantă de apă.
Rezervorul Sau este unul dintre cele nouă din Catalonia. Este al doilea ca mărime din punct de vedere al capacităţii şi alimentează, de obicei, şase milioane de oameni cu apă. Potrivit El Nacional, în prezent, rezervorul este plin doar în proporţie de 4,7%.
Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată de la crearea sa, în urmă cu 60 de ani. "Aşa cum am tot spus în ultimii trei ani, nu văd un sfârşit al secetei din Catalonia. Prin urmare, putem spune că intrăm pe un teritoriu necunoscut", a spus Javier Martin Vide, profesor de geografie la Universitatea din Barcelona, citat de cotidianul El Confidencial.
Citește și: Liberalii cer măsuri concrete pentru fermierii români. Ce propun Comisiei Europene
Oraşul Barcelona şi împrejurimile sale se află în stare de "urgenţă" din cauza secetei de la 1 februarie. Restricţii de consum de apă au fost impuse celor 6 milioane de locuitori ai regiunii. Restricţiile afectează, de asemenea, industria şi agricultura.