Astăzi, căutăm cu disperare să scăpăm de dependența energetică și plătim un preț greu pentru orbirea noastră. Dar nu toți din Occident sunt vinovați în aceeași măsură și va veni timpul să învățăm lecțiile necesare.
Suntem în 1 mai 2027. Știrile dinspre Rusia sunt îngrijorătoare, în momentul în care Kremlinul aniversează cinci ani de la „victoria“ împotriva Ucrainei. După obiceiul locului, se organizează o uriașă paradă militară în Piața Roșie. Vladimir Putin, cu fața botoxată, e acolo.
În primăvara lui 2022, după o lună și jumătate de lupte, guvernul președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski a acceptat condițiile de pace puse de Rusia – recunoașterea anexării Crimeei și a independenței republicilor Donețk și Luhansk plus renunțarea la proiectul aderării la NATO.
Liderul ucrainean, refugiat între timp la Lvov, spera ca astfel să păstreze controlul asupra celei mai mari părți a țării și să se poată concentra pe proiectul aderării la UE.
Dar Rusia nu a ținut cont de înțelegerile anterioare, a continuat bombardamentele, până când a obținut controlul asupra întregii țări.
A urmat o represiune îngrozitoare, rapoartele internaționale vorbind despre execuții în masă în rândul persoanelor considerate „ostile“, rețineri abuzive și deportări.
Milioane de ucraineni au continuat să se refugieze în țările învecinate pentru a scăpa de acest coșmar. În locul lor, în orașele și satele părăsite au fost aduși ruși sau locuitori din alte regiuni autonome, precum Cecenia sau Daghestan.
Liderii occidentali, dar
și opinia publică revalorizează
acum rolul Alianței Atlantice
de garant al securității colective
La cinci ani de la declararea obținerii controlului total asupra Ucrainei și încorporarea ei în Uniunea devenită de acum Rusia-Belarus-Kazahstan-Ucraina, presa internațională raportează despre menținerea unor zone de rezistență și despre grupuri armate de partizani, care continuă să provoace pierderi invadatorului rus.
Guvernul în exil al președintelui Zelenski cere mereu ajutor pentru declanșarea unei insurecții, dar puterile occidentale refuză să se angajeze într-o acțiune fățișă împotriva Rusiei.
Chiar știrile care vin dinspre Rusia și Ucraina au probleme de credibilitate. Întregul spațiu rus este rupt de lume, din punct de vedere informațional.
Toate rețelele de socializare din Vest au fost blocate, Rusia s-a desprins de Internetul planetar. Informațiile provin din postările puținilor curajoși care trimit clipuri în afara țării prin legături personale sau din mărturiile celor care fug din Rusia.
Ei relatează despre problemele economice generate de sancțiunile occidentale. Multe produse de bază se găsesc foarte greu sau sunt foarte scumpe, cozile amintesc de vremurile Uniunii Sovietice.
Economia este militarizată, alimentele raționalizate, presa și mai strict controlată, protestele interzise și reprimate în forță.
Putin, asemuit cu Diavolul și cu Hitler de protestatarii anti-război din Berlin și Viena - Foto: Getty Images
Presa de propagandă, singura permisă de altfel, vorbește în fiecare zi despre iminența unui atac din partea NATO și despre necesitatea unei lovituri preventive.
Analiștii se întreabă, pe posturile de televiziune, în cât timp pot ajunge soldații ruși la Berlin – potrivit evaluărilor, între cinci și zece zile.
În această atmosferă tensionată, declarațiile care vin de la Moscova, cu prilejul „celei de-a cincea aniversări“ produc îngrjorare în România, Polonia și țările baltice.
Președintele Putin afirmă că țara sa, care acum se învecinează cu NATO și UE, de la gurile Dunării și până la Marea Baltică, se simte în nesiguranță.
Prezența trupelor NATO la granițele răsăritene ale României și Poloniei, precum și în țările baltice, este văzută ca o amenințare directă la adresa securității Rusiei.
Este reiterată cererea de retragere a NATO din toate fostele state comuniste precum și „demilitarizarea completă“ a acestora.
„România, stat artificial, Transilvania, un dar al lui Stalin“
Țările baltice sunt acuzate de „genocid“ împotriva minorităților rusofone de pe teritoriul lor. Polonia este acuzată că poartă întreaga vină pentru declanșarea Celui de-al Doilea Război Mondial și, pe cale de consecință, trebuie să plătească Rusiei despăgubiri de sute de miliarde de dolari. Altfel, vor fi consecințe politice și militare.
Cât despre România, Kremlinul spune că nu este un stat cu rădăcini istorice, fiind creat după Primul Război Mondial, prin acapararea unor teritorii aparținând altora – sârbi, bulgari, unguri, moldoveni.
"Pragmatismul" Occidentului
a alimentat, ani de-a rândul,
formidabila mașinărie de
propagandă a Kremlinului.
An după an, aceasta a otrăvit
minți și a pervertit suflete
Limba română este de origine slavă, fiind doar influențată de coloniștii romani „hoții de la porțile Romei, exilați la porțile Orientului“.
După Cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a dat României Ardealul de Nord. Este timpul să destalinizăm România și să-i arătăm ce înseamnă democrație, mai spune propaganda rusă.
Acest tablou este ficțiune pură. Dar...
Ei bine, câteva dintre culorile acestuia ar putea deveni realitate în perioada următoare. Lumea se află cu adevărat într-un moment de cumpănă.
Într-adevăr, prin declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei, Vladimir Putin a reușit să unească Occidentul într-un mod pe care chiar și liderii vestici nu și-l puteau imagina.
Relația transatlantică, aflată în criză profundă în ultimii ani, a fost reparată. Liderii ocidentali dar și opinia publică revalorizează acum rolul Alianței Atlantice de garant al securității colective.
Cuvintele din 2019 ale președintelui francez Emmanuel Macron, potrivit cărora „NATO se află în moarte cerebrală“, sună parcă venind dintr-o altă lume.
Cu un an înainte de această declarație, liderii Alianței de-abia dacă reușiseră să-l convingă pe președintele Donald Trump să nu plece, în timpul summitului de la Bruxelles.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile depășește până și așteptările optimiștilor de la sediul central al NATO. Animozitățile transatlantice au fost date uitării. Disputa privind gazoductul North Stream 2 a fost uitată. Veșnica discuție cu privire la cheltuielile prea mici ale Germaniei pentru apărare a fost depășită.
Germania se înarmează și a rupt-o cu tradiția ei postbelică, adânc înrădăcinată în suferințele Celui de-al Doilea Război Mondial, de a nu furniza material letal în zone de război. Suedia și Finlanda, atât de mândre de neutralitatea lor, cochetează cu NATO.
Occidentul a decis sancțiuni economice și financiare fără precedent, asumându-și partea lui de pierderi. Marile companii occidentale se retrag din Rusia, prețurile gazelor, petrolului și materiilor prime cresc, bursele o iau în jos. Este un preț asumat, care ar putea înlocui un preț mai mare, plătit ulterior.
Dacă Vladimir Putin a mizat pe lipsa de reacție a Occidentului, ca în cazul războiului din 2008 împotriva Georgiei sau pe sancțiuni minore, ca după anexarea Crimeei, atunci a calculat greșit. Dacă a crezut în propria propagandă referitoare la decadența Occidentului, la lipsa de curaj și de bărbăție, atunci s-a dovedit a fi un mare naiv.
Întrebarea este însă dacă Occidentul, cu tot aplombul său regăsit, poate opri escaladarea și descuraja Rusia. Ideea care se desprinde acum este aceea a sprijinirii Ucrainei pentru a rezista cât mai mult, chiar în cazul pierderii Kievului și instalării unui guvern în exil.
Ucraina trebuie sprijinită inclusiv pentru a purta, la nevoie, un război de gherilă sau pentru a declanșa o insurecție. Date fiind sancțiunile extrem de dure, războiul și ocupația ar urma să devină, pe termen mediu, nesustenabile pentru Rusia.
Și atunci, fie s-ar produce o lovitură la Moscova, fie regimul Putin, sleit de puteri și sub presiune internă, ar veni la negocieri.
Este posibil, dar avem de învățat câteva lucruri de aici. Astfel încât scenariul sumbru prezentat mai sus să nu devină realitate.
Ieșirea din capcana energetică
Mai întâi de toate, că dependența de Rusia este catastrofală pe termen scurt, mediu și lung. Iar dintre toate dependențele, energia este cea dintâi.
Potrivit datelor Eurostat, energia este primul produs importat de UE din Rusia. Anul trecut, circa 62% din importurile UE din Rusia erau reprezentate de energie - echivalentul a aproape 100 de miliarde de euro.
UE importă 90% din gazul natural pe care îl consumă, iar Rusia deține o pondere de 41% din aceste importuri.
Comisia Europeană a anunțat deja că vrea să scape de dependența de gaze față de Moscova. Dar aceasta nu se poate realiza peste noapte, ci doar prin măsuri care să aibă efect în următorul deceniu.
În plus, dependența europeană de gazul rusesc nu se manifestă la fel în fiecare țară - și aceasta ar putea adânci diviziuni deja experimentate la masa celor 27.
Finlanda, Letonia sau Bulgaria sunt aproape total dependente de Rusia. Dependențele Lituaniei, Poloniei, Ungariei și Germaniei se situează între 40% și 70%. În timp ce România se găsește într-o situație privilegială: este dependentă doar în proporție de 9%.
Comisia vizează o trecere accelerată la energie durabilă - eoliană, solară, hidrogen, biogaz. De asemenea, sunt avute în vedere noi tehnologii care să ducă la reducerea consumurilor energetice.
Stocurile de combustibil ar trebui să ajungă la 90% din necesar, până în luna octombrie a fiecărui an.
De altfel, prim vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a recunoscut că va fi „al naibii de greu“. În acest mozaic al aprovizionării cu gaz natural – provenind din alte surse– este foarte dificil de impus atât de brusc o nouă schemă.
Liderii UE reuniți joi și vineri (10 și 11 martie) la Versailles, lângă Paris, au dezbătut acest plan de acțiune al Comisiei Europene.
Un alt palier este cel comercial. Bruxelles are în vedere diversificarea surselor de aprovizionare și construirea unor depozite noi de gaze, astfel încât rezervele să poată fi asigurate din timp, iar continentul să nu poată fi supus șantajului energetic.
Noile surse de gaz ar putea fi Algeria, Norvegia, Regatul Unit și SUA și, pe un termen mai lung, Azerbaidjan și Qatar. Însă o mișcare de o asemenea amploare pe piața globală a gazelor nu e ușor de realizat și necesită timp.
Pe termen scurt, Comisia își revede ambițioasele planuri din cadrul Green Deal. Cărbunele va putea fi folosit, pe termen scurt, pentru a compensa lipsa gazelor sau prețul exagerat al acestora.
Ne aflăm însă într-o cursă contracronometru cu Moscova. Cine va clipi primul? Va reuși Uniunea Europeană să scape din lațul energetic rusesc înainte ca Moscova să mai poată lovi din nou, cu puterea ei distructivă?
Lecția amară pentru care plătim scump
O altă lecție importantă, care depășește cadrul Rusiei: regimurile autoritare sunt mereu un pericol, iar „pragmatismul“ se va întoarce împotriva lumii libere, mai devreme sau mai târziu.
În definitiv, războiul murdar pe care Rusia îl duce astăzi în Ucraina este alimentat, într-o foarte mare măsură, din banii Uniunii Europene. Amintiți-vă cifra de 1.000 de miliarde de euro anual, cât reprezintă factura energetică.
Dar nu este vorba numai despre bombele și rachetele care cad asupra Ucrainei. „Pragmatismul“ Occidentului a alimentat, ani de-a rândul, formidabila mașinărie de propagandă a Kremlinului.
An după an, aceasta a otrăvit minți și a pervertit suflete în democrațiile noastre. A influențat alegeri și referendumuri și a susținut extremismul, a alimentat diviziunile din societate.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o vizită la militarii răniți de armata invadatorilor ruși. Liderul de la Kiev a câștigat respectul întregii lumi pentru curajul arătat în fața războiului pornit de Putin - Foto: Getty Images
În acest timp, lideri politici retrași din funcții la vârf în Uniunea Europeană au mers să lucreze pentriu interesele Rusiei.
În plină invazie a Rusiei împotriva Ucrainei, pe agenda Parlamentului European a apărut Raportul INGE, consacrat studierii ingerințelor puterilor autoritare în procesele democratice din Uniunea Europeană.
Raportul a fost realizat de o comisie condusă de eurodeputatul francez Raphaël Glucksmann și finalizat cu exact o lună înainte de invazia declanșată de regimul lui Vladimir Putin. Documentul capătă însă o valoare excepțională.
Raportul arată că actori străini și nestatali rău-intenționați și autoritari, cum ar fi Rusia, China dar și alții, folosesc manipularea informațiilor și alte tactici de interferență pentru a interveni în procesele democratice din UE.
„Aceste atacuri fac parte dintr-o strategie de luptă hibridă și constituie o încălcare a dreptului internațional, induc în eroare și înșală cetățenii și afectează comportamentul lor de vot, amplifică diviziunile, polarizează și exploatează vulnerabilitățile societăților, promovează discursul instigator la ură, agravează situația grupurilor vulnerabile care sunt mai susceptibile de a deveni victime ale dezinformării.
Aceste acțiuni denaturează integritatea alegerilor și referendumurilor democratice, seamănă neîncredere în guvernele naționale, autoritățile publice și ordinea democratică liberală și au scopul de a destabiliza democrația europeană . Prin urmare, constituie o gravă amenințare la adresa securității și suveranității UE“, notează raportul.
Alimentarea populismului și „capturarea elitelor“
Dar care sunt principalele direcții de acțiune ale Rusiei în cadrul acestui război hibrid?
Una este sprijinirea partidelor extremiste și populiste. Apoi, vorbim despre „capturarea elitelor“ – Rusia caută să contacteze partide, figuri publice și diferite alte organizații și încearcă să folosească actori din cadrul instituțiilor UE pentru a legitima pozițiile ruse, a face lobby pentru reducerea sancțiunilor și pentru a atenua consecințele izolării internaționale.
Raportul numește partide precum Partidul Libertății (FPÖ) din Austria, Adunarea Națională franceză și Liga Nordului italiană au semnat acorduri de cooperare cu partidul Rusia Unită al președintelui rus Vladimir Putin.
Alte partide europene, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD), Fidesz și Jobbik din Ungaria sau Partidul Brexit din Regatul Unit sunt numite în raport pentru că ar avea contacte strânse cu Kremlinul, iar AfD și Jobbik au lucrat, de asemenea, ca așa-numiți „observatori electorali“ la alegerile controlate de Kremlin, în Donețk și Luhansk în estul Ucrainei, pentru a monitoriza și legitima alegerile sponsorizate de Rusia.
Regimului Putin îi rămân două
arme redutabile: represiunea
și propaganda. Da, în Rusia au
loc proteste, dar numărul celor
care participă nu este
impresionant și arestările
au loc cu miile.
De asemenea, se vorbește despre contacte între oficialii ruși și reprezentanții unui grup de secesioniști catalani din Spania, precum și între oficialii ruși și cel mai mare donator privat pentru campania Brexit, Vote Leave.
Toate acestea necesită o investigație aprofundată și sunt parte a strategiei mai ample a Rusiei de a folosi fiecare oportunitate de a manipula discursul pentru a promova destabilizarea, spun autorii documentului.
Documentul îi nominalizează pe fostul cancelar german Gerhard Schröder și fostul prim-ministru al Finlandei, Paavo Lipponen, care s-au alăturat Gazprom, fostul ministru austriac al Afacerilor Externe Karin Kneissl, membru al consiliului de administrație al Rosneft, fostul prim-ministru al Franței François Fillon, care a fost numit membru al consiliului de administrație al Zaroubejneft, fostul prim-ministru al Finlandei Esko Aho, acum în consiliul de conducere al Sberbank de la Kremlin.
Și ,totuși, tirania s-a construit cu banii noștri
Este o lecție dură pentru noi, occidentalii, dar trebuie să ne-o asumăm. Am crezut că libertatea economică de care statele foste comuniste s-au bucurat după căderea Zidului Berlinului va duce la crearea unei clase mijlocii care, cu timpul, va constitui baza democrațiilor funcționale și societăților deschise.
Polițiștii ruși au arestat în masă participanți la protestele anti-război din Sankt Petersburg - Foto: Getty Images
În multe părți a funcționat. Anii 1990 au fost foarte grei peste tot în această parte a Europei. Nu doar în Rusia. Dar, începând cu anii 2000, statele din regiune au reușit, cum-necum, să facă progrese economice, sociale și democratice, odată racordate la lumea euro-atlantică.
Și aceasta, cu toate că foste elemente ale partidelor comuniste și polițiilor politice au preluat controlul asupra unor sectoare economice importante.
În Rusia a fost altceva
Clasa mijlocie rusă a apărut, odată cu investițiile străine și banii veniți în schimbul materiilor prime, dar între ea și putere s-a încheiat un pact nescris: voi nu criticați puterea, noi vă asigurăm venituri decente și vă lăsăm să vă plimbați în Europa.
Azi, acest pact nu mai este valabil. Una câte una, companiile străine, principalii furnizori de venituri decente, s-au retras din Rusia. Câștigurile s-au prăbușit.
Țara este izolată, banii nu mai pot fi scoși de la bancomate decât cu țârâita, viața se scumpește accelerat și valuta nu mai poate fi schimbată decât în cantități limitate și contra unor taxe prohibitive.
Dar sfârșitul acestui pact așa-zis reciproc-avantajos nu înseamnă că și prăbușirea lui Vladimir Putin este neapărat foarte aproape.
“Putin – teroristul numărul 1” scrie pe o pancartă a unui manifestant la protestul organizat de comunitatea ucraineană din Londra - Foto: Getty Images
Regimului îi rămân două arme extraordinar de redutabile: represiunea și propaganda. Da, în Rusia au loc proteste, dar numărul participanților nu este impresionant și arestările au loc cu miile.
Apoi, aparatul de propagandă ține încă zeci și zeci de milioane de ruși în bezna dezinformării. Ei sunt convinși că țara lor desfășoară o operațiune legitimă de dezarmare a fasciștilor ucraineni, care își bombrdează singuri civilii.
Dacă Vladimir Putin a mizat greșit pe lipsa de unitate și de curaj a Ocidentului, atunci și noi am mizat greșit presupunând că populația Rusiei va ieși să protesteze în masă în fața sancțiunilor economice sau că regimul de la Kremlin ar putea fi schimbat de jos în sus.
O culpă morală a Occidentului
Rusia nu este o tiranie de azi, de ieri. Procesul a început încă din primele zile de putere ale lui Vladimir Putin, cu aruncarea în aer a blocurilor din Moscova și alte orașe, pusă pe seama cecenilor, cu asasinarea Annei Politkovskaia sau a lui Boris Nemțov (care atrăsese atenția asupra planurilor de invadare a Ucrainei). Cu otrăvirea și apoi încarcerarea lui Aleksei Navalny.
Cu odioasele legi împotriva mass-media și definirea organizațiilor neguvernamentale drept „agenți străini“. Rusia nu a devenit o putere agresivă din 24 februarie 2022.
A atacat Georgia, în 2008, iar în 2014 a pus în operă prima anexare teritorială din Europa de după Cel de-al Doilea Război Mondial. Și a alimentat separatismul în Donbas.
În tot acest timp, Occidentul s-a complăcut cu Rusia într-un călduț „business as usual“. În timp ce foști lideri europeni de prim rang se angajau în mari companii de stat rusești iar mari companii ocidentale își admirau profiturile (și bonusurile managerilor).
Miliarde și miliarde de euro s-au scurs, lună de lună, an de an către Rusia, care și-a perfecționat mașina de război și a alimentat propaganda antioccidentală.
Putin a clădit cu migală, pe
banii și sub ochii noștri,
un regim despotic și agresiv.
A început apoi să
rescrie istoria.
Când state de pe flancul estic al NATO și UE atrăgeau atenția, uneori cu disperare, că bate un vânt rece dinspre Răsărit, mai departe, partenerii mai de la Vest, care se considerau la adăpost, vedeau în aceste semnale doar dovezi de de isterie anti-rusă.
Germania s-a aflat la un pas de a-și pune singură la gât lațul dependenței energetice, cu conducta North Stream 2. Și poate că ar fi făcut-o dacă Vladimir Putin ar fi dat drumul câinilor războiului câteva săptămâni sau chiar zile mai târziu.
Dar partea bună este că, spre deosebire de tiranii, democrațiile acceptă critica, sunt reziliente și învață din propriile greșeli.
Spunem astăzi că, pe termen lung, Putin a pierdut războiul. Dar nu se va putea vorbi despre o cădere completă a lui Vladimir Putin fără o asumare a responsabilităților și fără a învăța ceva din aceasta.
Vladimir Putin a clădit, cu migală, pe banii și sub ochii noștri, un regim despotic și agresiv. A militarizat țara și societatea, a reprimat orice opoziție, a pus toate resursele în mâinile unui grup restrâns de oligarhi, politicieni și șefi de servicii secrete.
A început apoi să rescrie istoria potrivit propriilor interese și, pe această bază, să ceară demolarea ordinii europene postbelice.
A fost o greșeală să nu fie luat în serios. Prețul îl plătim astăzi, toți. Ucrainenii, prin morți, răniți și distrugeri. Restul, prin inflație, criza refugiaților, criză energetică.
Toate regimurile autoritare sunt periculoase
Regimul Putin este forma cea mai avansată și mai odioasă a suveranismelor și autoritarismelor pe care le găsim azi și în alte locuri, la Ankara, la Budapesta, la Belgrad sau în alte locuri.
Atunci când ruinele Ucrainei vor înceta să mai fumege, când armele vor tăcea, lumea liberă și democratică ar trebui să conștientizeze pericolul unor astfel de regimuri.
Ele nu sunt simple derapaje, simple curiozități ale democrației, simple fenomene trecătoare, precum bolile copilăriei. Rusia tocmai ne-a arătat ce se poate întâmpla. Și am fi niște mari naivi ai istoriei dacă n-am înțelege asta.
