Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
7.655.985 Votanți în România
42,51 %
630.296 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată

DE Adina Mutăr | Actualizat: 30.12.2023 - 17:23
Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată. Centrul de analiză rus Rybar afirmă că avioane F-16 au ajuns deja în Ucraina și operează zboruri în regiunea Transcarpatică.

SHARE

Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată, când abia în noiembrie s-a deschis primul centru de antrenament pentru piloți ucraineni, ce-și va începe activitatea anul viitor?

Citește și: Rusia a cheltuit 1.300.000.000$ în cel mai crud atac asupra Ucrainei. O rachetă a costat 10.000.000$

Avioanele de luptă rusești doborâte luna aceasta deasupra Ucrainei au provocat speculații că avioane F-16 au fost dislocate devreme în țară. Centrul de analiză rus Rybar susține că în toată țara a fost creată o rețea de aerodromuri, inclusiv pe autostrăzi.

Rusia acuză că e atacată de avioanele F-16 livrate de Occident. De ce România e prima amenințată

Un total de opt avioane rusești au fost doborâte deasupra Ucrainei în ultimele trei săptămâni, inclusiv trei bombardiere Su-34 la 22 decembrie.

Sistemul de apărare aeriană Patriot a fost creditat pentru majoritatea. Cu toate acestea, canalele pro-ruse Telegram au speculat că avioanele produse de Lockheed Martin au intrat deja în luptă.

Bloggerii militari ruși au susținut chiar că o rachetă de croazieră lansată de un F-16 a distrus nava de debarcare Novocerkassk în Crimeea, atac soldat cu mortea a 74 de marinari ruși și 27 răniți. Nava de instrucție a Rusiei UTS-150 a fost de asemenea avariată în atac.

În timp ce oficialii occidentali și ucraineni au declarat anterior că Ucraina nu va primi avioane F-16 în acest an, recentul șir de succese a provocat discuții cu privire la posibilitatea ca aceste avioane de luptă să fie deja folosite de Ucraina.

Olanda a anunțat săptămâna trecută că se pregătește să livreze Ucrainei 18 avioane F-16, fără a dezvălui programul de livrare, după ce Amsterdam a trimis cinci dintre aeronave în România în noiembrie pentru a pregăti piloți ucraineni.

Miniștrii Apărării român și olandez au deschis la 13 noiembrie un centru de pregătire pentru piloții de F-16, la 150 de kilometri est de București, la baza Borcea, unde piloții ucraineni vor învăța să piloteze avioanele de luptă fabricate în SUA, dar s-a anunțat că antrenamentul va începe la începutul anului viitor.

Olanda și Danemarca s-au angajat să livreze Kievului 61 de avioane F-16.  Olanda a promis până la 18 avioane de luptă pentru programul care va antrena și piloți din România și din alte țări NATO. Lockheed Martin, compania americană care a produs F-16, oferă instructori și personal de întreținere.

În timpul vizitei sale la București din octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că el și omologul său român, Klaus Iohannis, au discutat modalități de accelerare a procesului de pregătire a piloților ucraineni pentru a le permite să fie „printre primii în prima linie”, potrivit rferl.org.

Ceea ce a întărit speculațiile că avioanele trimise în România ar fi ajuns în Ucraina.

O sursă americană a declarat pentru Newsweek că este probabil ca Ucraina să fi primit într-adevăr primul lot de F-16 promis.

Avioanele F-16 sunt echipate cu avionică și radare mai moderne și sunt proiectate pentru a lansa arme la standard NATO.

„Această aeronavă este integrată în sistemul de comandă și control al NATO și acesta este pericolul”, a declarat un important blogger militar rus.

Deși nu a fost anunțat oficial, nu este imposibil ca Ucraina să fi primit cel puțin un lot inițial de F-16.  La mijlocul lunii octombrie, Ucraina a lansat rachete ATACMS asupra bazelor aeriene rusești, distrugând mai multe elicoptere de luptă. Abia după acest atac s-a confirmat că Ucraina a primit deja sistemul.
  
Același lucru ar putea fi valabil și pentru avioanele mult așteptate și ar putea oferi Ucrainei un avantaj atât de necesar, deoarece linia frontului stagnează în lunile de iarnă.

„Sper că Occidentul a învățat să NU anunțe noi sisteme de arme, așa cum s-a făcut în cea mai mare parte în primele 20 de luni de război”, a spus Daniel Rice, fost consilier special al comandantului principal al Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi.

Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat că primul lot de piloți ucraineni pregătiți de armata britanică a absolvit pregătirea de bază în țară și „învață acum să piloteze avioane de luptă F-16 în Danemarca, după ce au finalizat un program de bază în Marea Britanie”.

Și Polonia este acuzată că ar fi trimis avioane în Ucraina

La începutul lunii noiembrie, un număr de avioane F-16 au ajuns la o bază din România pentru antrenarea piloților ucraineni, alții fiind antrenați la o bază aeriană din Arizona.

Alți piloți și 65 de militari din personalul de întreținere s-au antrenat în Danemarca de la sfârșitul lunii august. Statele Unite au început să antreneze un număr nedeclarat de piloți ucraineni pe F-16 la sfârșitul lunii octombrie.

În noiembrie, un pilot ucrainean a declarat pentru CNN că programul de antrenament durează doar două luni.

Și tot la începutul lunii noiembrie, canalul rusesc Rybar a anunțat că două camioane care transportau două avioane de luptă americană F-16 demontate au intrat în Ucraina din Polonia. „Din 2 noiembrie, cinci aeronave de acest tip fuseseră deja transportate în Ucraina”.

Citește și: 18 avioane F-16, de 113 milioane $ bucata, ajung în Ucraina. Piloții, antrenați în România

 În mod cert, Rusia este îngrijorată de faptul că Kievul va primi F-16. Moscova a început pregătirile pentru a-și muta bazele navale din Marea Neagră mai spre est, departe de Ucraina, un indiciu clar al pericolului reprezentat de sosirea iminentă a avioanelor de vânătoare F-16.

Rusia va lua în considerare posibila expediere de avioane de luptă F-16 de la baze aeriene din Polonia, România și Slovacia drept implicarea acestor țări în conflictul din Ucraina, a declarat șeful delegației ruse în cadrul negocierilor de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor, Konstantin Gavrilov, vorbind în sesiunea plenară a forumului OSCE. 

Citește și: Avertismentul NATO care dă fiori: Risc real ca Putin să nu se oprească la Ucraina. România, o țintă

„Avertizăm cu tărie că utilizarea acestor avioane de pe teritoriul acestor țări membre NATO va fi considerată de Moscova drept participare la conflictul din Ucraina și va forța Rusia să răspundă”, a subliniat Gavrilov, potrivit agenzianova.com.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te