Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde

DE Florin Budescu | Actualizat: 30.08.2024 - 11:39
Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde - Foto: Profimedia Images
Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde - Foto: Profimedia Images

Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde. Unele companii ruseşti se confruntă cu întârzieri din ce în ce mai mari şi costuri crescute la procesarea plăţilor.

SHARE

Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde. Unele companii ruseşti se confruntă cu întârzieri din ce în ce mai mari şi costuri crescute la procesarea plăţilor cu partenerii comerciali din China.

Tranzacţii în valoare de zeci de miliarde de yuani sunt în suspensie, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Rusia are probleme tot mai mari. China nu îi mai procesează plăţile. Miza e de zeci de miliarde

1 yuan este 12.94 ruble şi 0,14 dolari americani.

De mai multe luni, companii şi oficiali din Rusia vorbesc despre întârzierile apărute în derularea tranzacţiilor, după ce băncile chineze au început să crească gradul de conformare, ca urmare a ameninţărilor Occidentului că ar putea urma noi sancţiuni pentru cei care fac afaceri cu Rusia.

Sursele citate de Reuters susţin că problemele cu procesarea plăţilor s-au intensificat în cursul lunii august.

Citeşte şi: China s-a apropiat de Rusia, de când a început războiul. Beijingul ajută tehnologic Moscova

Băncile de stat din China au oprit "în masă" tranzacţiile cu Rusia şi plăţi în valoare de miliarde de yuani sunt blocate, a declarat o sursă guvernamentală, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

China este cel mai mare partener comercial al Rusiei, fiind responsabilă pentru o treime din schimburile comerciale derulate de Rusia anul trecut şi furnizează echipamente industriale vitale, precum şi bunuri de larg consum care ajută Rusia să facă faţă sancţiunilor occidentale.

De asemenea, China oferă o piaţă profitabilă pentru multe exporturi ruseşti de la petrol şi gaze şi până la produse agricole.

Citeşte şi: Rubla rusească devine valută de remorcă la yuanul chinezesc. China colonizează monetar Rusia

După ce, în luna iunie, Trezoreria americană a ameninţat că va impune noi sancţiuni băncilor din China, şi alte ţări, care fac afaceri cu Rusia, instituţiile bancare chineze au adoptat o poziţie foarte strictă cu privire la tranzacţiile lor, a declarat o sursă de la una dintre principalele platforme ruseşti de e-commerce, care vinde o gamă largă de bunuri de consum importate din China, conform Agerpres.

"În acest moment, toate plăţile transfrontaliere spre China sunt oprite. Am găsit soluţii, dar a fost nevoie de aproape trei săptămâni, ceea ce constituie un interval de timp foarte îndelungat, volumul schimburilor comerciale a scăzut drastic în această perioadă", a precizat sursa.

O soluţie de lucru a fost ca firma rusească să cumpere aur, pe care să îl mute în Hong Kong şi să îl vândă acolo, iar banii au fost depozitaţi într-un cont la o bancă locală, a dezvăluit aceeaşi sursă.

Lanţuri de intermediari

Alte surse citate de Reuters au declarat că unele firme ruseşti au început să utilizeze lanţuri de intermediari din terţe ţări care să se ocupe de tranzacţiile lor şi să ocolească, astfel, verificările efectuate de băncile chineze, însă comisioanele intermediarilor au crescut până la 6%, de la zero cât erau înainte.

"Pentru multe firme mici, asta înseamnă o blocare completă", a declarat o altă sursă din apropierea guvernului.

Kremlinul recunoaşte că există probleme, dar atrage atenţia asupra importanţei cooperării economice pentru ambele ţări şi susţine că vor fi găsite soluţii. "La astfel de volume şi într-un context atât de ostil, este imposibil să nu apară situaţii problematice.

Schimburi comerciale mărite

Cu toate acestea, spiritul de parteneriat al relaţiilor noastre ne permite să discutăm şi să rezolvăm, în mod constructiv, actualele probleme", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Datele publicate de administraţia vamală chineză arată că, în prima jumătate a acestui an, schimburile comerciale dintre Rusia şi China au crescut cu 1,6%, până la 137 miliarde de dolari, după ce au atins un nivel-record de 240 de miliarde de dolari, în 2023.

Pe de altă parte, importurile Rusiei din China au scăzut cu mai mult de 1%, până la 62 de miliarde de dolari, în perioada ianuarie - iulie 2024, din cauza unor probleme cu plăţile, potrivit statisticilor oficiale chineze.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te