MAE bulgar a menţionat că şeful secţiei consulare a ambasadei Bulgariei în Olanda, Svilen Iliev, pretindea câte 5 euro de la cetăţenii bulgari şi câte 10 euro de la cei străini care au solicitat asistenţă consulară, potrivit Agerpres.
'„Un asemenea comportament este absolut incompatibil cu serviciul diplomatic bulgar şi nu poate fi tolerat în niciun caz'', a explicat şefa diplomaţiei bulgare, Ekaterina Zaharieva, într-o declaraţie.
Ministerul de Externe bulgar a precizat că vor fi începute procedurile disciplinare contra funcţionarului respectiv şi că i s-au solicitat explicaţii şi ambasadorului Bulgariei la Haga, Rumen Aleksandrov.
Cazurile de corupţie în rândul personalului diplomatic şi consular bulgar pot fi semnalate la adresa de e-mail inspectorat@mfa.bg şi pe site-ul MAE bulgar la https://www.mfa.bg/bg/anticorruption.