Ședință încinsă la CS al ONU: Rusia vrea să ducă 30.000 de soldați în Belarus

DE Adina Mutăr | Actualizat: 01.02.2022 - 13:15
Ședință încinsă la CS al ONU/foto: dailysabah
Ședință încinsă la CS al ONU/foto: dailysabah

Rusia încearcă să-și sporească de șase ori prezența trupelor în Belarus până la începutul lunii februarie, adică 30.000 de forțe armate, au anunțat luni SUA în timpul unei sesiuni aprinse a Consiliului de Securitate.

SHARE

Adresându-se Consiliului, Linda Thomas-Greenfield, trimisul ONU al Washingtonului, a declarat că Rusia a desfășurat deja 5.000 de soldați în Belarus alături de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, forțe speciale și baterii antiaeriene și că a staționat peste 100.000 de militari în interiorul graniței sale, lângă Ucraina.

Thomas-Greenfield a subliniat că Moscova se angajează într-o „escaladare a unui model de agresiune aplicat în mod repetat”, invocând invazia Georgiei din 2008 și invazia și anexarea Peninsulei Crimeea a Ucrainei din 2014.

„Dacă Rusia va invada Ucraina, niciunul dintre noi nu va putea spune că nu a prevăzut acest lucru. Și consecințele vor fi îngrozitoare”, a spus ea Consiliului de Securitate.

„Deja, războiul Rusiei din estul Ucrainei a ucis peste 14.000 de ucraineni. Aproape 3 milioane de ucraineni – dintre care jumătate sunt bătrâni și copii – au nevoie de hrană, adăpost și asistență. Oricât de devastatoare este această situație, ar păli în comparație cu impactul umanitar al invaziei terestre pe scară largă pe care Rusia o planifică în prezent în Ucraina”, a adăugat ea.

Citește și

Ședință deschisă a CS al ONU, „ultima șansă a unei ieșiri diplomatice” pentru Rusia


Rusia se pregătește să recunoască independența „republicilor” Lugansk şi Doneţk pe 14 februarie

 

Ambasadorul se referea la sprijinul continuu al Moscovei pentru rebelii separatiști din estul Ucrainei, care a început în 2014 și care a continuat în ultimii opt ani.

Ședința publică a Consiliului a avut loc la cererea SUA și a trecut de o încercare procedurală a Rusiei de a o bloca, chiar înainte de dezbaterea deschisă.

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a acuzat SUA că lansează „acuzații nefondate” cu privire la o potențială invazie rusă a Ucrainei și că încearcă „să provoace isterii”.

El a pus sub semnul întrebării estimarea SUA cu privire la 100.000 de militari staționați pe teritoriul Rusiei la granița cu Ucraina, subliniind că „Rusia nu a confirmat niciodată acest număr”.

Încercările Rusiei de a nega o potențială invazie au fost respinse de trimisul ucrainean Serghi Kisliția, care a spus că întreaga comunitate internațională așteaptă „explicații credibile” din partea Rusiei cu privire la „acțiunile și mișcările sale militare”.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te