Serbia și-a prelungit cu încă trei ani acordul cu Rusia pentru furnizarea de gaz cu preț redus

DE Alexandru Pop | Actualizat: 29.05.2022 - 19:54
Prin acest nou acord, se reafirmă dependenţa aproape totală a Serbiei faţă de Rusia - Sursa: Profimedia Images

Serbia a semnat cu Moscova o prelungire cu trei ani a acordului său de aprovizionare cu gaz rusesc la preţ redus, a anunţat duminică preşedintele Aleksandar Vucic.

SHARE

Este "de departe cel mai bun acord din Europa", a afirmat Vucic, după o discuţie la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, anunță AFP și Agerpres.

Serbia, ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, a rămas apropiată de Kremlin de la invazia rusă din Ucraina.

Deşi a condamnat la ONU agresiunea rusă, Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Moscovei, care continuă să îi furnizeze gaz la preţ preferenţial.

Prin acest nou acord, se reafirmă dependenţa aproape totală a Serbiei faţă de Rusia, mai ales că Moscova deţine o parte majoritară în compania naţională sârbă de petrol şi gaz.

Citește și:

VIDEO Putin mai are de trăit trei ani, potrivit medicilor săi. Are timp de al treilea război mondial

La Severodoneţk luptele continuă la periferie, dar oraşul rămâne sub control ucrainean

Detaliile acestui nou contract, în special în privinţa preţului şi a volumului de gaz furnizat, vor fi comunicate "în zilele care urmează", după o întâlnire cu şefii Gazprom, a precizat preşedintele sârb.

"Vom avea o iarnă mai sigură în materie de aprovizionare cu gaz", a declarat el într-o conferinţă de presă televizată.

În prezent, factura este "aproape de trei ori mai mică decât oriunde în Europa, iar în această iarnă va fi de 10-12 ori mai mică", potrivit lui Vucic.

Serbia primeşte pentru moment 6 milioane de metri cub pe zi de la gigantul rus Gazprom la un preţ de 251 de euro pe mia de metri cubi.

Vucic a mai spus că a discutat de asemenea cu Vladimir Putin despre o extindere a capacităţii de stocare în ţara sa.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te