„Împreună cu China, am cerut o sesiune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la declaraţiile Statelor Unite referitoare la planurile lor de dezvoltare şi desfăşurare a unor rachete cu rază intermediară”, a anunţat emisarul interimar al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov acuză Statele Unite de faptul că au început de mult timp să pregătească astfel de teste, înainte ca Washingtonul şi Moscova să iasă, la 2 august, din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).
Racheta a fost lansată duminică, de pe Insula San Nicolas, în largul Californiei. Potrivit Departamentului american al Apărării, ea a zburat 500 de kilometri şi şi-a atins ţinta cu precizie.
Rusia şi China denunţă o „escaladare a tensiunilor militare”.