Șofer care conducea camion românesc prins în Franța cu 600.000 de pachete de țigări

DE Alex Darvari | Actualizat: 08.04.2023 - 20:19
Țigarete (rol ilustrativ) - Foto: Pexels/ Basil Mk
Țigarete (rol ilustrativ) - Foto: Pexels/ Basil Mk

Vameşii francezi au confiscat 12 tone de tutun de contrabandă sub forma a 600.000 de pachete de ţigări în valoare de şase milioane de euro, într-un camion care venea din Belgia, au anunţat vineri autorităţile franceze citate de AFP.

SHARE

 Camionul era înmatriculat în România şi era condus de un cetăţean moldovean.

Vehiculul a fost interceptat marţi la un control de rutină pe autostradă, pe sensul către Paris, a precizat procurorul Jean Philippe Vicentini.

Şoferul a fost arestat preventiv, condiţiile în care a fost recrutat şi modul de organizare a transportului permiţând să se creadă că acesta ştia că ia parte la un transport ilegal, a menţionat procurorul, arată Agerpres.

Camionul, care conform documentelor ar fi trebuit să transporte tablouri destinate birourilor, era încărcat cu 30 de paleţi cu pachete de ţigări, mai ales mărcile Marlboro şi Winston, gata de comercializare.

Șofer care conducea camion românesc prins în Franța

Marfa confiscată reprezintă pentru stat o pierdere de patru milioane de euro. "Traficul de ţigarete este foarte rentabil şi creează un prejudiciu important finanţelor publice", a deplâns Vicentini.

Contrabanda cu tutun a devenit în ultimii ani o adevărată industrie şi piaţa europeană este vizată de o cantitate crescândă de ţigări produse chiar în Europa, în special în Polonia şi mai nou în Belgia.

Luni, guvernul francez a anunţat că intenţionează să înăsprească sancţiunile penale împotriva traficanţilor de ţigări, după recordul înregistrat anul trecut de autorităţi de 645 de tone interceptate, adică o creştere de 60% într-un an. Se estimează că în Franţa piaţa neagră a tutunului reprezintă circa 30% din totalul aflat în circulaţie. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te