Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

Soldat rus, acuzat că a ucis un bărbat care mergea pe bicicletă, judecat în Ucraina. Are 21 de ani

DE Alex Darvari | 11.05.2022 - 19:05
Soldat rus, acuzat că a ucis un bărbat care mergea pe bicicletă, judecat în Ucraina. Are 21 de ani  / Profimedia
Soldat rus, acuzat că a ucis un bărbat care mergea pe bicicletă, judecat în Ucraina. Are 21 de ani / Profimedia

Un militar rus, de 21 de ani, capturat în Ucraina, va fi primul reprezentant al forţelor armate ruse care va fi judecat pe teritoriul ucrainean, a anunţat miercuri procurorul general de la Kiev, Irina Venediktova, potrivit EFE şi Ukrinform.

SHARE

Vadim Şişimarin, comandantul unui grup din cadrul unităţii 32010 a Diviziei a 4-a de blindate de gardă Kantemirovskaia, din regiunea Moscova, va fi trimis pe banca acuzaţilor pentru presupusa ucidere a unui civil în regiunea Sumî, nord-estul Ucrainei, a indicat Venediktova pe pagina sa de Facebook.

 



La 28 februarie, potrivit anchetei procuraturii, Şişimarin a ucis un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka.

După un atac al armatei ucrainene, coloana din care făcea parte Şişimarin a fost distrusă, iar inculpatul, în compania altor patru militari, a fugit într-un vehicul civil sechestrat cu forţa.

La sosirea acestora la Ciupahovka, ei au văzut pe drum un bărbat (62 de ani), care vorbea la telefon, iar Şişimarin i-a tras în cap cu un pistol-automat Kalaşnikov pentru a-l împiedica să comunice forţelor ucrainene despre prezenţa lor.

Bărbatul a murit pe loc la doar câteva zeci de metri de casa lui, a indicat procurorul general ucrainean.

Militarul rus, în grad de sergent, chiar dacă se afla la comanda unei structuri a unităţii respective, a fost capturat de forţele ucrainene la 4 mai. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dat publicităţii un videoclip în care el recunoaşte că a împuşcat un civil, scrie Agerpres.

Şişimarin riscă să fie condamnat la o pedeapsă între 10 şi 15 ani de închisoare sau închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile ce i se aduc, încălcarea legilor războiului, în asociere cu omor premeditat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te