„În momentul de faţă au loc alte negocieri pentru creşterea producţiei în UE. Acest lucru va permite să se înceapă aprovizionarea pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea sa de către Agenţia europeană a medicamentelor (EMA)", a menţionat într-un comunicat directorul RDIF Kirill Dmitriev.
Citește și: Topul VIP-urilor din bilanțul DNA. Condamnații de la vârful statului. Bilanț șocant: sute de corupți
Responsabilul RDIF, societatea care a finanţat dezvoltarea vaccinului rus, nu a indicat numele grupurilor europene cu care s-a ajuns la acorduri.
Italia, Spania, Franţa şi Germania ar putea produce vaccinul rusesc
La 9 martie a fost anunţat un prim acord de producere a vaccinului în Lombardia, Italia, cu compania farmaceutică italo-elveţiană Adienne.
Sputnik V încă nu a fost autorizat în UE, dar EMA a anunţat la 4 martie că a început să-l examineze, iar ulterior autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze doze pentru 50 de milioane de europeni, începând din iunie.
Citește și: Vrei să vinzi elicoptere la IGSU, te aliezi cu prietenul lui Arafat. Potul: 273 milioane euro
Dmitriev a adăugat luni că Rusia este gata să "lanseze aprovizionarea ţărilor din UE care vor autoriza Sputnik V în mod independent" de EMA, cum a făcut Ungaria, potrivit Agerpres.