Statele Unite ale Americii intenţionează să trimită cel puţin 20 de milioane de doze suplimentare de vaccin anti-COVID-19 unor ţări terţe, până la finele lunii iunie, a anunţat luni administraţia preşedintelui Joe Biden, transmit AFP şi Reuters. Este vorba, în premieră, de vaccinuri care au fost aprobate şi pentru administrare în SUA.
"Astăzi, anunţ că vom împărţi cu restul lumii cel puţin 20 de milioane de doze (de vaccin) Moderna, Pfizer şi Johnson&Johnson", a anunţat într-o alocuţiune liderul de la Casa Albă.
CITEȘTE ȘI: Contestaţia Dianei Șoșoacă, respinsă. Ea nu mai reprezintă Senatul timp de trei luni
Numărul total al dozelor trimise de SUA în străinătate se va ridica la 80 de milioane, această cifră incluzând 60 de milioane de doze din serul AstraZeneca, care nu este aprobat pentru administrare în Statele Unite, a menţionat mai devreme secretara de presă a Casei Albe Jen Psaki.
Mai mult ajutor decât China și Rusia
"Este de cinci ori mai mult decât a donat orice altă ţară până acum, mai mult decât China şi Rusia", a mai subliniat Biden în alocuţiunea sa, asigurând că Statele Unite nu vor încerca să folosească aceste donaţii pentru a obţine ceva în schimb de la ţările recipiente.
CITEȘTE ȘI: Andreea Marin: M-am măritat cu Bănică din iubire, nu din interes. Azi, e doar tatăl copilului meu
"Aşa cum în al doilea război mondial America a fost arsenalul democraţiei, în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 ţara noastră va fi arsenalul vaccinurilor", a spus preşedintele democrat.
Secretara de presă a preşedinţiei americane nu a precizat ce ţări vor beneficia de această donaţie de vaccinuri, limitându-se să spună că în următoarele zile se vor face precizări privind criteriile de distribuire.
Luni, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a criticat companiile farmaceutice care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID-19 pentru lentoarea livrării lor ţărilor în curs de dezvoltare şi a făcut apel către companiile şi ţările bogate să se solidarizeze pentru a dona vaccinuri, "în câteva zile, nu luni", deoarece "pandemia este departe de a se fi încheiat".