Procuratura generală din Texas a dat în judecată Facebook, luni, acuzând că gigantul reţelelor sociale a încălcat protecţia vieţii private prin tehnologia de recunoaştere facială care a colectat datele biometrice a milioane de texani fără consimţământul acestora, transmite Reuters.
Procesul acuză Facebook că obţine fără consimţământ informaţii biometrice din fotografii şi videoclipuri încărcate de utilizatori, dezvăluie informaţiile altora şi nu le distruge într-un timp rezonabil.
„Acesta este încă un exemplu al practicilor de afaceri înşelătoare ale Big Tech şi trebuie să înceteze. Voi continua să lupt pentru confidenţialitatea şi securitatea texanilor”, a declarat procurorul general Ken Paxton într-un comunicat.
Publicaţia Wall Street Journal a scris prima oară despre acest proces, citând o persoană familiarizată cu chestiunea şi spunând că statul cere sancţiuni civile de sute de miliarde de dolari.
Citește și:Putin se va hotărî în 48 de ore dacă invadează Ucraina. A alocat 500 de miliarde $ pentru război
Întrebat despre proces, un purtător de cuvânt al Meta, compania care deţne Facebook, a spus: ”Aceste pretenţii sunt lipsite de fundament şi ne vom apăra cu putere”.
Compania a declarat într-o postare pe blog din noiembrie că închide un sistem de recunoaştere facială şi că va şterge informaţiile a peste un miliard de oameni. Aceasta a citat preocupări cu privire la utilizarea tehnologiei şi incertitudinea legată de regulile privind utilizarea acesteia.
Citește și:Euronews România, o televiziune plătită din bani publici românești, dar controlată de la Budapesta
De asemenea, Meta a fost de acord să plătească 650 de milioane de dolari în 2020 pentru a soluţiona un proces din statul Illinois referitor la preocupări similare.
Noul proces, care a fost intentat la o curte de stat din Marshall, Texas, spune că 20,5 milioane de texani au un cont pe Facebook.
„Amploarea abaterii Facebook este uluitoare. Facebook a colectat în mod repetat identificatorii biometrici ai texanilor, fără consimţământ, nu de sute, mii sau milioane de ori, ci de miliarde de ori”, se afirmă în plângere, potrivit plângerii.