SUA alocă un miliard de dolari pentru sistemul de apărare „Iron Dome” al Israelului

DE Edi Neagu | 24.09.2021 - 10:17
Securitatea Israelului, mai presus de disputele dintre republicani și democrați. FOTO: Facebook
Securitatea Israelului, mai presus de disputele dintre republicani și democrați. FOTO: Facebook

Banii au fost aprobați de către Camera Reprezentanților a SUA. Votul final aparține Senatorilor americani.

SHARE

Camera Reprezentanţilor SUA a aprobat joi cu o majoritate confortabilă un nou pachet de 1 miliard de dolari pentru a finanţa scutul antirachetă israelian "Iron Dome", după o controversă provocată la începutul acestei săptămâni prin retragerea sa bruscă de la un alt vot, notează AFP.

Textul a fost aprobat cu 420 de voturi pentru, iar nouă au fost contra (opt democraţi şi un republican), în timp ce doi parlamentari democraţi prezenţi s-au abţinut.

El urmează să fie supus la votul final în Senat, la o dată care deocamdată nu a fost stabilită.

CITEȘTE ȘI: Vicepreședintele ANRE: Prețul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

Statele Unite participă regulat de zece ani la finanţarea acestui sistem antirachetă.

La sfârşitul anului 2020, Congresul a aprobat 1,6 miliarde de dolari cheltuieli pentru întreţinerea şi componentele "Iron Dome", prin voturi de fiecare dată susţinute pe scară largă în taberele democrată şi republicană.

CITEȘTE ȘI: Andreea Esca, despre posibilitatea ca fata ei să fie cu Tzancă Uraganul: Îl știu, dar nu se poate

Dar marţi, noul pachet de un miliarde de dolari a fost retras brusc dintr-un proiect de lege bugetară în Camera Reprezentanţilor.

Potrivit media americane, această decizie a fost luată sub presiunea unor aleşi ai aripii stângi a democraţilor care au ameninţat că vor vota împotriva legii finanţelor dacă aceasta conţine măsura în cauză.

Liderii partidului, care dispun de o majoritate foarte fragilă, au afirmat imediat că fondurile vor fi aprobate rapid printr-o altă modalitate.

"Adoptarea acestui text reflectă marea uniune din Congres, între cele două partide şi cele două camere, în jurul securităţii Israelului", a declarat în hemiciclu preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

"A ajuta Israelul este vital, deoarece securitatea Israelului este esenţială pentru securitatea Americii", a subliniat ea.

"+Iron Dome+ este un sistem pur defensiv", a ţinut să adauge Nancy Pelosi, pentru a răspunde la criticile democraţilor care se opun finanţării sale.

Premierul israelian, Naftali Bennett, a mulţumit Camerei după vot pentru "sprijinul imens acordat Israelului şi angajamentul său faţă de securitatea acestuia".

"Oricine încearcă să conteste acest sprijin a primit un răspuns definitiv astăzi", a spus el într-un comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te