Luni şi marţi, bilanţul deceselor a fost de aproximativ 1.500. Recordul anterior pentru numărul zilnic de decese (2.108) a fost înregistrat vineri, citat de Agerpres.
Numărul total de decese de la declanşarea epidemiei noului coronavirus în SUA a atins 25.757.
SUA au devenit la sfârşitul săptămânii trecute cea mai îndoliată ţară din lume, depăşind Italia (peste 21.000 de morţi), Spania (peste 18.000 de morţi) şi Franţa (peste 15.700 de morţi), state care însă au o populaţie mult mai mică comparativ cu cea a SUA.
De asemenea, de la sfârşitul lunii martie în SUA se înregistrează cel mai mare număr de cazuri declarate oficial, bilanţ care luni a depăşit pragul de 600.000 de cazuri. Au fost realizate un număr de aproximativ 3 milioane de teste.
New York este epicentrul epidemiei, unde se confirmă o încetinire a ritmului de internări.
"Prin întuneric putem percepe raze de lumină", a afirmat marţi preşedintele Donald Trump în cadrul conferinţei sale de presă zilnice despre pandemie.