SUA: Biden o ia pe urmele lui Trump. Șase noi documente confidenţiale confiscate din reședința sa

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.01.2023 - 10:00
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Justiţia americană a găsit în această săptămână încă şase documente confidenţiale în reşedinţa familiei preşedintelui Biden din statul Delaware, a declarat într-un comunicat de presă avocatul personal al preşedintelui american, relatează duminică AFP.

SHARE

„Departamentul de Justiţie a intrat în posesia unor documente (...) relevante pentru investigaţia sa, inclusiv şase elemente constând în documente" clasificate, în timpul unei percheziţii, vineri, în reşedinţa preşedintelui, a anunţat avocatul Bob Bauer.

Această nouă descoperire este făcută publică în timp ce alte documente, datând de când Joe Biden era vicepreşedinte în timpul mandatului Barack Obama (2009-2017), au fost descoperite din noiembrie atât la locuinţa familiei sale din Wilmington (Delaware, est), cât şi la un centru de studii din Washington, unde democratul în vârsta de 80 de ani avea un birou.

Cazul este deosebit de grav pentru preşedintele american, care intenţionează să se declare candidat la alegerile prezidenţiale din 2024.

Citește și: Vedetei braziliene Dani Alves nu îi priește la pușcărie. Ce spune o tânără că i-a făcut într-un club

În timpul unei călătorii în California în urma cu câteva zile, el a încercat să reducă la minimum agitaţia din jurul descoperirii acestor documente.

„Ascultaţi, am găsit nişte documente (...) care au fost depozitate în locul greşit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie"', a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor care l-au chestionat pe acest subiect.

Citește și: George Banu a sosit cu 20$ la Paris. Și-a câștigat existența la metrou. A ajuns să predea la Sorbona

Fostul preşedinte Donald Trump, care s-a angajat deja într-o noua cursă pentru Casa Alba, este şi el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reşedinţa sa din Florida.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te