Dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate în Suedia de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru vârstnici, informează duminică AFP, citat de Agerpres.
În ultimele săptămâni, mass-media locale au revenit asupra condiţiilor de muncă din azilurile de bătrâni, afectate de penuria de mijloace de protecţie. Afectate în asemenea măsură încât unele au preferat să nu mai funcţioneze, iar altele au înregistrat o lipsă acută de personal. Potrivit unor mărturii, unii seniori au fost de asemenea contaminaţi în timpul spitalizării lor pentru alte tratamente, apoi trimişi în aziluri unde au răspândit virusul.
Suedia a susţinut că a făcut din protejarea persoanelor de peste 70 de ani o prioritate, însă, la 28 aprilie, 90% dintre victimele coronavirusului în această ţară aveau cel puţin 70 de ani.
„Nu am reuşit să ne protejăm bătrânii (...). Este un eşec pentru întreaga noastră societate. Trebuie să tragem învăţăminte din asta, această pandemie nu s-a încheiat încă”, a declarat la televiziunea publică suedeză ministrul sănătăţii şi problemelor sociale Lena Hallengren.
În faţa crizei sanitare, Suedia a menţinut deschise şcolile, cafenelele şi restaurantele. Autorităţile îi îndeamnă pe cetăţeni să-şi asume responsabilităţile şi să urmeze recomandările autorităţilor sanitare. La fel ca ţările nordice vecine, Suedia a interzis vizitele în azilurile de bătrâni de la sfârşitul lui martie, însă a înregistrat aici mult mai multe decese.
Spre deosebire de Finlanda sau Norvegia, în Suedia căminele de bătrâni sunt adesea imense complexuri cu sute de rezidenţi, dintre care mulţi cu o stare de sănătate proastă şi sunt dependenţi. Aceştia constituie „un grup foarte vulnerabil”, potrivit lui Henrik Lysell de la Consiliul sănătăţii şi protecţiei sociale. În regiunea Stockholm, epicentrul virusului în Suedia, 55% dintre azilurile de bătrâni au înregistrat până acum cazuri de COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare locale.
Principalul sindicat suedez al angajaţilor municipali, Kommunal, denunţă condiţiile de muncă precare. Potrivit estimărilor organizaţiei, în martie circa 40% din personalul azilurilor de bătrâni din Stockholm era format din lucrători necalificaţi, angajaţi pe baza unor contracte pe termen scurt şi plătiţi cu ora, iar 23% erau interimari.